Monthly Archives

iulie 2014

SPORT

Luați la unșpe metri

În ritmul ăsta, fotbalul nu va mai semăna deloc cu cel pe care l`am învățat în copilărie. Jocul nostru aduce de multe ori cu o cursă epuizantă în care și unii dintre supraviețuitori trebuie totuși să moară. Pentru a doua oară în mai puțin de două luni, Steaua a trebuit să se recunoască învinsă în fața Astrei char la exercițiul care i`a adus cea mai mare performanță din istorie: loviturile de la 11 metri.

Nemuritorul refren „apără Duckadam!” i`a adus Stelei în ultimii ani calificări minunate în Europa, unde steliștii au trecut de Ajax sau Grasshopper. Culmea, pe plan intern, apar alții mai buni. Chiajna – pe atunci a lui Niță – acum două sezoane și Astra în finala din mai au oprit`o pe Steaua din drumul către două Cupe ale României. Reghecampf obișnuia să spună că înfrângerile după penalty-uri nu sunt chiar înfrângeri. Dar consecințele sunt aceleași, așa că dacă nu găsești soluții pentru a combate asta, undeva tot greșești.

La primul campionat mondial, fotbalul se juca cu 5 atacanți. Numărul acestora a scăzut constant: 4, 3, 2, 1 și a cam ajuns la zero. E o evoluție – sau involuție – cerută de legile de piață ale fotbalului. La mondialul din Brazilia, 4 echipe au părăsit competiția după loviturile de departajare, două – Costa Rica și Olanda – după ce chiar ele se calificaseră anterior în același mod.

Încercând să compare semifinalele, Van Gaal declara zilele astea că e mai bine să pierzi cu 7-1 decât să fii eliminat la penalty-uri. Scolari l`ar contrazice în două secunde, dar Van Gaal are și el dreptatea lui. Să câștigi la penalty-uri e deja altă meserie. Chiar el și`a dat seama de asta atunci când l`a schimbat pe Cillessen cu Krul. La Steaua – Astra, Niță a privit neputincios de pe banca de rezerve cum Arlauskis n`a fost pe nicio minge din cele 5 șuturi ale astralilor. Poate că asta e noua provocare a fotbalului modern.

Aici se potrivesc și vorbele patronului Astrei, Ioan Niculae, fericit după încă un trofeu câștigat în fața Stelei: e o istorie care se scrie în prezent. O istorie care însă nu le place deloc celor de la Steaua.

Sursa foto: Gazeta Sporturilor

iulie 12, 2014 by Bogdan Hofbauer

SPORT

Louis Întâiul

Încrezător, arogant, dominant, cinstit, muncitor, inovativ! Așa s`a autodescris Van Gaal în urmă cu câțiva ani, când a semnat cu Bayern. Aseară, la meciul cu Costa Rica s`au văzut toate aceste calități. Era 0-0 după mai bine de două ore de joc și Costa Rica cea încăpățânată se menținea la egalitate cu Olanda. Van Gaal era obligat să fie genial. El știa că este. Și a demonstrat`o. O dată în plus.

O cutumă din fotbal ce îi scuză mereu pe antrenorii echipelor care ratează spune că antrenorul duce echipa până la 16 metri de poartă, de acolo depinde doar de jucători. Van Gaal însă nu căuta scuze. De 3 ori barele și de nenumărate ori portarul costa-rican s`au opus tirurilor dirijate de Sneijder, Robben, Van Persie și restul soldaților portocalii. Meciul ajungea către maximul impus de regulamentele de fotbal atunci când noțiunea de egalitate nu este acceptată. Iar Van Gaal a mutat magistral.

Cum șuturile expediate de jucătorii săi erau blocate la fiecare tentativă, lui Van Gaal i`a intrat în cap ideea penalty`urilor. Știa că se poate ajunge acolo, deși evidența de pe câmpul de luptă o impunea pe Olanda ca învingătoare. Louis cel Mare nu a acceptat însă niciun rol al hazardului. Și`a păstrat o schimbare pentru portar și a sperat că toți ceilalți jucători vor rezista fizic până când arbitrul va opri meciul.

Momentul în care Van Gaal a trimis pe teren portarul de rezervă a fost decisiv grație mai multor atuuri. Acum, că era mai bun, că nu era, Krul a fost desemnat demiurgic superior. Nu doar portarului titular, ci și tuturor jucătorilor costa-ricani. În plus, Krul însuși a înțeles că e momentul în care trebuie să intre în istorie, la fel ca în vremurile în care regii se considerau trimiși ai zeilor.

N`a fost doar strategie, Krul știe și meserie. S`a dus pe fiecare șut al costa-ricanilor, i`a șicanat permanent, ba chiar – cireașa de pe tortură – s`a și apropiat viclean de Ruiz înainte de execuție, l`a îmbrățișat inspirat parcă de sărutul lui Iuda și, în final, executată a fost Costa Rica.

De specialiștii lui Van Gaal la penalty`uri nici nu mai amintesc. Van Persie, Sneijder, Robben, Kuyt (nici n`a mai fost nevoie de Huntelaar) par fabricați pentru asta. Van Gaal are meritul că a reușit să îi țină calmi și că le`a oferit toată încrederea de care era nevoie pentru ca Olanda să aștepte cu aer de superioritate în semifinale Argentina lui Messi.

iulie 6, 2014 by Bogdan Hofbauer

SPORT

Tir cu mingea

România a câștigat prima medalie de aur la J.O. de la Londra la tir. Ultima participare la tir cu arcul a fost in 2008, la Beijing. Deci exista o șansă de succes și la mondialul de fotbal.

tir

Să urmărim puțin portarii. Neuer a fascinat asistența cu ieșirile sale pe cât de elegante pe atât de utile la meciul cu Algeria, însă cel mai bun de pe teren a fost portarul celalalt, care a apărat aproape tot. De Ochoa suntem deja cuceriți de mult. Nigerianul Eneyama si costa-ricanul Navas au făcut și ei minuni. Dar Tim Howard, eroul americanilor din bătălia cu Portugalia, a dus eficiența portarilor spre cote maxime la meciul cu Belgia. În primele 90 de minute, belgienii au tras pe poarta sa de 20 de ori!

Totuși să fie fie vorba doar despre portari? Atacanții n`au nicio vină când vine vorba despre exasperarea suporterilor? Ba da, au! Și nu e vorba doar de atacanți – puțini la număr într`un meci – ci de toți cei care trag la poartă. Ce au încercat să prezinte Kompany & Company la meciul cu SUA seamănă izbitor de mult cu sportul prezentat la începutul articolului: tirul, fie el cu pușca sau cu arcul.

Spectacolul a avut și un spectator german – Klinsmann – care se bucura la ratările belgienilor, dar care nu înțelegea cum de e posibil. Doar dințosul Ronaldo, nemții Klose și Gerd Muller, legendarul Fontaine și Pele au mai multe goluri decât Klinsmann la mondiale. Selecționerul americanilor se minuna pe margine când vedea cum curg șuturi peste șuturi și ratări peste ratări… Belgienii au desenat frumos pe teren, însă sterilitatea lor nu poate fi explicată doar de faptul că golgheterul din întreg lotul trimis în Brazilia este un fundaș – van Buyten.

Am ajuns la 3 meciuri consecutive încheiate 0-0 la Cupa Mondială. E drept, prelungirile au mai compensat sărăcia în goluri, dar cele 90 de minute inițiale seamănă uneori atât de mult cu un concert în care fotbaliștii cântă play-black că nu reziști fără să te întrebi unde se termină valoarea și unde începe neinspirația. Până la urmă să tot șutezi la poartă fără rost nu e doar inestetic, ci și falimentar.

Corect, poate că ne`au și învățat cu nărav jucătorii prin mulțimea de goluri din grupe. Dar acum cum facem? Ne uităm doar la prelungiri?

iulie 1, 2014 by Bogdan Hofbauer

SPORT

Curajul de a fi fricos

Dacă ar fi antrenor, fostul arbitru-brichetă, Deaconu, ar fi avut succes la acest mondial. Decorat pentru curaj pentru un moment al vieții sale în care a fost guvernat de frică, Deaconu înțelege cel mai bine cum merg lucrurile acum în Brazilia. Mai ales în fazele eliminatorii. Nu e nicio glumă!

S`au terminat 7 din cele 8 meciuri ale optimilor. 4 dintre ele au ajuns în prelungiri. Au fost rezultate-surpriză de 90 de minute doar ca să nu fie surprize în ceea ce privește calificarea. Brazilia, Germania și Argentina le`au eliminat pe mai modestele Chile, Algeria și Elveția pentru că le`au respectat. Chiar prea mult. Și nu a fost vorba doar despre respect, ci și de frică.

Avertizate de rezultatele din grupe, când Spania, Italia, Anglia sau Portugalia au fost eliminate prematur, marile forțe ajunse în optimi au intrat pe teren cu umilință, însa au preferat o umilință de doua ore uneia de 4 ani. În meciuri jucate pe puncte, brazilienii, nemții și argentinienii ar fi îndrăznit cu siguranță mai mult, dar au respectat o axiomă crudă: la mondiale se moare o singură dată. Iar ei au preferat să trăiască cât mai mult. Marea performeră a grupelor, Costa Rica, a stat și ea cuminte în optimi cu Grecia și cumințenia a fost rasplatită.

Cu siguranță antrenorii marilor favorite ajunse între timp acasă își mușcă buzele și își șoptesc în barbă că știau ei cum să se descurce în fazele eliminatorii. Problema lor e că asta e o chestiune care îi privește exclusiv pe antrenorii activ, nu și pe cei retrogradați ca spectatori.

iulie 1, 2014 by Bogdan Hofbauer