Prima reacție după Steaua – Viitorul nu poate să nu se lege de gândul de dinainte. Îmi vine în minte Edi Iordănescu. Era mândru nevoie mare după ce bătuse Steaua. „Nu e la îndemăna oricui să bată și Steaua și Dinamo în 4 zile”, spunea. Greșea…
Erau de fapt 5 zile, dar așa i’au ieșit lui calculele. Dar el greșea. Cu doi ani înainte, Hagi bătuse Steaua și Dinamo în mai puțin de o săptămână. La ele acasă! Și Edi al nostru continua să greșească. Ce crezi? Etapa imediat următoare, mi’l bate Hagi cu 4-0. Sau… n’a fost o greșeală?!
Fanii Stelei au mai văzut schema anul trecut: Steaua – Vaslui 0-1. Vă amintiți circul? Ba vine Vasluiul cu juniorii, ba nu vine deloc… Dar o bate pe Steaua! Apoi pierde cu Viitorul! Anul ăsta puiul lui Puiu Iordăescu a jucat rolul.
Măcar e mai simplu așa. La acel Steaua – Viitorul 2-5 s’a văzut urât. Gigi bucurându’se la golurile Viitorului. Acum Edi nu s’a bucurat nici la golurile lui… Iar Steaua – Viitorul s’a încheiat acum sublim, 4-1. Cu ceva emoții e drept. A fost iar nevoie ca Puțanu să se facă de râs, dar ce vrei, Viitorul e o echipă de copii. Orice greșeală pare copilărească.
Da, pare teoria conspirației! Dar așa păreau lucrurile și la Calciopoli. Da, sună ca într’o caracatiță mafiotă, dar așa se vedea și sistemul de dopaj uluitor al lui Armstrong. Și până să fie deconspirat a fost considerat o nebunie. Da, pare o nebunie! Dar noi, cei care vedem lucrurile și în această cheie, am fost cândva doar nebuni după fotbal. Însă am mai fost și păcăliți.
(credit foto: ProSport.ro)
No Comments