Fără parcă! Chiar niciodată la o Cupă Mondială de rugby nu s’a vorbit atât de mult de România. Nici în țară și nici în lume. În lume a dat bine; în țară, nu. E OK și așa.
Afară, România a fost lăudată ca veșnicul frumos pierzător. Femeia frumoasă, dar nefericită. Medicul bolnav. Profesorul care nu știe să trimită SMS. Ceva imperfect, dar perfectibil. În țară, rugbyștii au fost însă băgați la grămadă cu fotbaliștii. Și au ieșit rău.
foto: http://www.rugbyworldcup.com/
Cu ce rămânem de la mondialul de anul ăsta din Anglia? Da, amărâtele alea de cifre sunt singurele care rezistă în timp. Și nu e puțin lucru: cei mai mulți spectatori la un meci de Cupă Mondială la România – Irlanda s’au adunat. Să lăsăm vrăjeala că au venit doar pentru irlandezi! Și Noua Zeelandă a jucat pe Wembley și n’a mai venit atâta lume.
România a reușit și cea mai spectaculoasă întoarcere de scor! De la 0-15 cu Canada. A câștigat! Păi și cine i’a pus să fie conduși cu 15-0? Hai nu mai fiți cârcotași! România a fost dată de exemplu. Lumea civilizată a rugby-ului (pleonasm?) a apreciat victoria României. Orice revenire e admirabilă. Și parcă prea ne’am plictisit să observăm mereu acele căderi pe final tipic românești. Uite că o echipă românească a și revenit! Fără parcă!
Hai, măi, că a fost frumos! Toată lumea l’a aplaudat pe Surugiu când și’a cerut iubita de soție pe Wembley, după meci. A fost chiar simpatic. Și ce dacă a plâns? Nu, baieții ăia n’au fost ca niște domnișoare! Secundului Tincu i’a murit mama în timpul mondialului și a preferat să’și plângă în pumni printre străini decât să meargă în țară la familie.
Da, au mai plâns și la imn! Dar l’am văzut plângând ca un copil și pe antrenorul Argentinei după semifinala dureroasă cu Australia. La câțiva pași de Maradona, și el inlăcrimat. Și dacă plângi la imn ce? Înseamnă asta că ești slab? Revedeți flegma lui Benzema după Marseilleza de la fotbal ca să aveți termen de comparație.
Uite, oricum o dăm, tot la fotbal ajungem. România în primele 24 la europeanul de fotbal sau România în top 16 mondial la rugby? A fost întrebarea toamnei. La fel de tâmpită ca cea din copilărie – pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tata? Ce’a fost mai util Windows 95 sau Nokia 3310? Pauză de gândire…
Rugby’ul e alt tip de sport. Eu il asemăn cu suta de metri. Tipul care e al 16-lea din lume la sprint, poate ajunge pe 8 într’o zi bună sau poate pica pe 25 într’o zi proastă. Dar nu’l va bate pe Bolt niciodată! Surprizele sunt permise doar la o anumită scară. Minunata Japonie a batut ea Africa de Sud, dar tot n’a trecut de grupe. În schimb, Africa de Sud a fost oprită doar în semifinale de Noua Zeelandă 2015, cea mai mare producție creată vreodată în rugby.
Ce sens are să’i compari pe băieții care câștigă o mână de bani cu Maxim, Marica sau Chiricheș? Cum să primești aceleasi raspunsuri si de la simpaticul bătrânel galez, dar și de la mereu depășitul Iordănescu? De ce să’i punem față în față pe Budescu, Sânmărtean și Chipciu cu unii tipi plini de sudoare care în urmă cu câțiva ani erau mecanici auto sau munceau la tăiat de lemne?
Doar ca să’i facem de râs pe cei de la fotbal?