www.sport.ro

Fotbalul nostru cel de toate zilele

11 septembrie 2001 – turnurile gemene au căzut, iar omenirea încerca să înțeleagă ce i se întâmplă. Trăiam pe atunci într’o lume mult mai liniștită. O numeam normală. Ce numim acum lume normală e diferit de atunci, deși termenul a rămas același. Atunci eram șocați de evenimentele din America, acum organismele ni s’au adaptat. Doar tresărim și luăm poziție defensivă când auzim de câte o catastrofă în care mor oameni.

Bombe. Camioane care năvălesc peste oameni. Pistoale. Paris, Nisa, Berlin, Bruxelles. Am ajuns să le digerăm. Cea mai nouă serie: Rusia, Egipt, Suedia. Multe cu mulți morți. Cât să le mai digerăm?! Parcă sunt prea multe într’un timp prea scurt.

Și continuă! Dortmund. Se întâmplă peste tot. Stadioane, teatre, străzi, metrou. Sunt atacate toate locurile, fără discriminare. Ce cuvânt perfid! Când te gândești că totuși vine de la „crimă”.

11 septembrie a picat într’o marți. Era după-amiază în Europa când muriseră oamenii din America. Spuneam că ne’a șocat, dar seara s’au jucat totuși meciurile din Champions League. Au fost amânate cele de a doua zi. M’am nimerit în Ucraina a doua zi. Lumea vorbea de fotbal. Cel puțin cei cu care intrasem eu în vorbă. Fotbalul, ca întotdeauna, era un excelent mod de comunicare. Dinamo Kiev făcuse 2-2 cu Dortmund.

Era un ucrainean, un barman, vorbea mult de Borussia Dortmund. Mult și repede, iar eu înțelegeam puțin și încet. Amestecase câte puțin din orice limbă pe care o știa. Mi’a fost clar că nu’i convenea ceva de Borussia Dortmund pentru că în play-off o eliminase pe Șahtar. Eram în Estul Ucrainei, unde i se spune Șahtar. Nu în partea rusofonă! Spunea ucraineanul meu multe, apoi a pomenit de America și și’a făcut o cruce cu gesturi largi. Am înțeles că era un fel de „Doamne ferește de mai rău!” Și a continuat fotbalistic: „Dar azi tot n’avem fotbal”.

Fotbalul unește oamenii, iar Champions League e limba de circulație internațională. Vorbeam de golurile lui Koller si Amoroso, fuseseră abia transferați pe sume uriașe la acea vreme. Îi știa bine ucraineanul meu, mă avertiza că în Vest sunt bani mulți și lor le va fi tot mai greu. În vremurile acelea, Dinamo Kiev juca semifinale de Champions League, se lupta de la egal la egal cu granzii Occidentului, dar era evident că se crea o falie între extremitățile continentului.

„Crezi că americanilor le pasă de noi?”, așa mi s’a mai părut că mă întreabă, cu traducerea și adaptarea proprie. Nu știu. Nu știam dacă americanilor le mai ardea și de noi în acele momente. Dar concluzia cu care amândoi am fost de acord e că în ziua aia rămăsesem fără fotbal.

Acum atentatele de la Dortmund ne’au lăsat iar fără fotbal, deși am avut parte de un Juventus – Barcelona de colecție. Renunțăm treptat la tot mai multe plăceri de-ale noastre. Renunțăm forțat. Nu vreau asta! Îmi vreau înapoi serile cu fotbal! Îmi vreau lumea mea înapoi! Cum am ajuns atât de ignoranți? Am devenit defecți. Ne omorâm între noi… Trăim ca proștii și murim ca proștii.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply