- Fac parte din generația care a crescut cu Neckermann și pentru care expresia „ca’n Neckermann” echivala cu modernele „super”, „senzațional” sau „aș vrea și eu” din prezent. Neckermann era la vremea aceea un volum uriaș pe care îți lua și o lună să îl parcurgi. Uneori trebuia să îl citești și două luni, depinde când „făceai rost” de următorul pachet din Germania. Din fericire, uneori îți veneau câte 2-3. Îți ajungea pentru o perioadă și pe atunci timpul trecea, oricum, mai încet.
-
Când Neckermann a ieșit de pe piață nu înțelegeam ce m’a lovit. De fapt, lovise blestemata de criza, iar cei de la Neckermann au fost printre pionerii abandonului pe hârtie. De fapt, ce hârtie?! Neckermannul lucea ca o sticlă impecabil lustruită. Am fost fan.
Am fost fan Cotidianul și am fost fan Gandul, o vreme singurele ziare generaliste pe care dădeam bani și altfel decât înainte de a intra într’un tren cu un traseu mai mare de două ore. Din motive diferite, cele două ziare s’au transferat pe online. Pe vremea Neckermann-ului meu nici nu exista cuvântul „online”.
ProSportul l’am citit de la numărul 5 și nu’mi venea să cred în 1997 că poate exista așa ceva și în România. Acum Prosport anunță că trece pe online. Toate mutările astea ne fac să murim puțin.
Evident că publicațiile de mai sus au luat respectivele decizii după calcule făcute și cu mintea, dar și cu inima. Categoric că pe scara evoluției e posibil ca printul să dispară de tot. Deja a trecut o generație de oameni care nu știu ce înseamnă să primești o telegramă… Totuși câteva lucruri nu ne pot ieși din minte.
Tableta și laptopul nu mai păstrează în ele farmecul de a’i întinde cuiva ziarul pe masa. Nici nu le poți trânti… Tableta și laptopul nu’mi vor permite niciodată să scriu cu pixul pe hârtie scorurile sau să creez un clasament ad-hoc până la următoarea ediție.
Mama ei de tabletă, ți’o imaginezi luând’o pe stadion și împrumutând’o în tribună, două scaune mai la stânga altui spectator să vadă și el cronica de la meciul de ieri? O mai poți folosi drept coif cu care să te aperi de soarele care arde? O poți pune sub fund împotriva prafului de pe scaun? Îmi amintesc și de conurile din hârtie de ziar folosite pentru cojile de semințe. Mie nu’mi ieșeau niciodată ca lumea…
Poate că trebuie să ne adaptăm, aud că și în școli se recomandă tableta. În aceleași școli se spune că din cauza folosirii în exces a computerului oftalmologii câștigă tare bine. În timp ni se va parea normal ca ochelarii de pe chipul unui om să fie la fel de naturali ca mănușile pe mâini iarna.
Cel mai mult de altceva mi’e ciudă: că totul e din cauza hârtiei scumpe. Scumpa noastra hartie, tipărită excesiv de marile lanțuri de magazine, oferită nouă gratis la intrare, la cumparare, la ieșire, în cutia poștală, pe clanța ușii, la metrou și pe toți centimetrii pătrați pe care pășim.
Evident, gratis!
P. S. Articol scris în noiembrie 2013, când ProSport a anunțat încetarea apariției în format tipărit și mutarea exclusiv pe online.
KULT-MEDIA
No Comments