Monthly Archives

octombrie 2017

Uncategorized

Fot-balul bobocilor

Intr-o perioada in care toata tara a ramas cu sechele dupa un bal al bobocilor neinspirat, organizat la Cluj, niste copii de la fotbal ne arata ca exista sigur copii frumosi in Romania noastra.

La 14 ani, boboc in fotbal, fiul lui Pompiliu Stoica a dat primul lui gol la Steaua.

Da, socant! Impresionant a fost tupeul lui in fata oamenilor mari pe langa care juca, dar si bunul simt si umilinta pe care le-a aratat in declaratia de dupa meci. „Ieri, alaltaieri dormeam cu mama si acum dau gol la Steaua” e apogeul emotiei unui copil care a ales sa faca fotbal pentru ca asa a vazut in casa, poate fara sa viseze ca va ajunge atat de repede aici. De fapt, nu! Ianis Stoica visa la asta. Toti viseaza cand se apuca de fotbal, doar ca selectia naturala ii indeparteaza de varf pe cei mai multi, iar pe altii tentatiile ii trimit in situatii jenante, precum cele de la acel faimos deja Bal al Bobocilor. Culmea, balul s-a tinut la doi pasi de stadionul in care fiul lui Pompiliu Stoica dadea o lectie de viata, lectia invingatorului, pentru orice copil de varsta lui.

Golul lui Ianis Stoica este exact lucrul de care are nevoie orice copil care face fotbal. Aseara nu a marcat doar Ianis Stoica, ci toti copiii care – abia intrati in fotbal – inca nu au parte de meciuri adevarate, nu apuca inca sa culeaga roade, sunt doar la ora sacrificiilor si a promisiunilor venite de la antrenori cum ca daca chiar muncesti iti va fi candva mai bine. Cei mai multi copii renunta tocmai pentru ca rasplata pare prea departe. Aseara Ianis a marcat si pentru ei. De ce sa nu inceapa si ei campania „Je suis Ianis” daca tot ne rupem de orice inhibitii?

Dar nu il avem doar pe Ianis Stoica. Langa el, Denis Man marca o dubla cu experienta unui om care juca parca de cand lumea intre fotbalistii mari, desi el e aparut la Steaua doar de vara trecuta, de la vizita lui Guardiola si a lui Manchester City. Da, il asteptam si la nationala!

Practic, pustii de la juniori pot desena o schema a evolutiei fotbalistului pornind de la ei si continuand cu Ianis Stoica, apoi Denis Man, si nu direct la Mbappe.

Ca nici fotbalul nu o fi tocmai o preocupare a baietilor cuminti nu neg, dar daca un actor de calibrul lui Horatiu Malaele isi indruma urmasul sa faca fotbal, iar el debuteaza in Cupa Romaniei tot ieri la campioana Romaniei, cu Hagi pe banca, eu merg pe mana fotbalului, formator de oameni. Chiar cu riscul unui hent.

 

www.sport.ro

Halep, singură deasupra tuturor!

Stop! Chiar stop! Ar trebui sa ne oprim din orice acum pentru ca a venit si momentul Halep. Sa-l traim! Sa ne bucuram ca cineva din Romania e acum cel mai bun din lume pe treaba lui. Atatea esecuri a avut Simona in lupta pentru locul 1, incat uneori chiar ne gandeam ca tronul din tenisul feminin este un vis interzis. Dar iata-l! La capatul lumii, Simona a readus numarul 1, uitat de 4 decenii, de la Ilie Nastase.

Ce ironie, tot la capatul lumii, dar la Montreal, Nadia aducea un altfel de 1, de fapt acel 10 perfect din gimnastica pe care computerele vremurilor de atunci nu puteau sa il conceapa. Poate ca asta e soarta romanilor, sa scoata maximul din ei, in special departe de casa. Noroc ca are lumea mai multe capete.

Il avem pe Nastase – primul numar 1, o avem pe Simona – actualul numar 1, „ce bine trebuie sa mearga tenisul in Romania si-ar putea spune strainii!” Fara sa stie, saracii, ca in urcusul lui Halep pana pe Everestul tenisului, Romania in sine nu a contribuit aproape deloc. Aproape totul este efortul acestui copil cu o ambitie mai tare decat serviciile lui Ostapenko acum de la Beijing, dar si din vara, de la Roland Garros.

Efortul Simonei ar fi fost probabil insuficient, daca nu avea in spate familia care sa mizeze bani multi pe tenis si pe Simona. Si, vrem-nu vrem, ne amintim ca si aici Romania are o sansa. Simona Halep este cumva romanca prin adoptie, pentru neamul ei a ales acum multa vreme sa-si aleaga ca tara Romania.

Si asta conteaza pentru ca pana sa cucereasca lumea, Halep a avut de cucerit Romania. Iar ambitia ei a venit si dintr-un complex de superioritate, obligatoriu unui membru al unei minoritati ca sa sparga blocada majoritatii. Dar aici, Romania are o mare calitate, stie sa primeasca cu paine si sare, stie sa asimileze. Tot asa, Hagi, Duckadam, Ienei, Boloni, Belodedici, Patzaichin, Iolanda Balas au transferat eforturile lor in succese gigantice pentru Romania.

Sa o tinem strans, deci, pe Simona, asa cum ii dorim si ei sa tina strans locul 1 mondial.

www.sport.ro

De ce a răgușit Guriță?

S-a dovedit! Vocea ragusita a lui Gurita arata cat de mult conteaza in filosofia lui comunicarea cu jucatorii. O comunicare care, sa fim sinceri, tinde spre monolog, dar nici asta nu e rau. Vocea ragusita a lui Contra o intalnesti de regula la un antrenor debutant, dar el nu e un incepator decat ca selectioner. Bun. Ce a castigat Romania cu el?

Pe rand! Meciul. Romania a castigat un meci oficial, desi nu prea mai stia sa faca asta. Cum adica nu conteaza 3-1 cu Kazahstan? Cand  o tot dai din egal in infrangere nici nu mai stii cum se castiga. Uitati-va la fetele jucatorilor dupa meci oarecare fara sa stiti rezultatul. Citesti pe fata lor. Asta face diferenta dintre invingatori si loseri.

Romania l-a castigat si pe Budescu. L-a mai castigat ea si la finalul campaniei trecute, dar Iordanescu n-a stiut ce sa faca cu el la Euro, la fel cum n-a inteles nici utilitatea unui magician ca Sanmartean in turneul rusinos in care Romania a pierdut toate meciurile.

Romania l-a dat chiar disparut pe Budescu in mandatul lui Daum, dar cu totii ne-am bucurat sa vedem ca el traieste si ca, la randul lui, da viata unei echipe. Asa cum am vazut ca stie sa faca la Astra si, mai nou, la Steaua. Prin exemplul lui Budescu, Romania a vazut cum unele meciuri pot fi castigate si cand nu iti merge nimic. Samanta de geniu rodeste la un moment dat. Si rodeste victorii.

Contra a reusit sa castige si suporterii. A intors echipa ca la Ploiesti si pe langa Budescu, le-a gasit loc lui Grozav si lui Hoban si, prin ricoseu, a reusit sa le induca jucatorilor o stare de meci mare. Pun pariu ca nu ar fi fost la fel intr-un Bucuresti pretentios si enervant de plictisit la un meci fara o miza reala.

Romania castiga in acest moment si un antrenor. Daca n-o fi el chiar asa bun, Contra devine. Numirea lui Burleanu difera de majoritatea alegerilor din ultimul sfert de secol, cand Federatia obisnuia sa aduca pe banca nationalei antrenori care aratau ce stiu, insa nu aratau ca sunt la curent cu timpul, iar evolutia trecea pe langa ei si pe langa noi. Mai avem nevoie si de oameni care invata.

Inca una: daca nu e chiar atat de bun, Contra o fi poate norocos. Stie sa graviteze in zonele importante si speculeaza toate sansele ce i se ofera. Sunt multe exemple de romani care au jucat bine pe afara, dar putini au inteles ce inseamna sa iei de jos o echipa de acolo. Putini au reusit sa fie acceptati intr-o lume buna, o lume care te cunoaste, o lume care, daca esti bun, te si promoveaza. Nu intamplator, Contra e primul roman care a antrenat in prima liga din Spania. El, Contra, cel dat afara de Iancu de la Timisoara, desi era neinvins. Doar pentru ca nu avea scoala de antrenori. Ce bine e sa mai iesi si afara…

www.sport.ro

Dinamo, business-ul problema al lui Negoita

„E o zi proasta, o luna proasta sau deja un an prost.” Versurile BUG Mafia par scrise pentru Dinamo si prezentul sau. Nici nu mai are sens sa o judeci pe Dinamo dupa un singur meci. Drumul in sine pare gresit.

Steaua, Chiajna, Astra. 3, Doamne si toate 3! In ultima saptamana, Dinamo a reusit sa se incurce in toate tipurile de meci posibile. Derby jucat bine, dar terminat prost – cu Steaua. Infrangere penibila a echipei lui Miriuta in fata fostei modeste echipe a lui Miriuta – Chiajna. Acum a aparut si enigmaticul meci cu Astra. Totul parea ca merge dupa un plan pana cand Moise al Astrei, la fel ca biblicul Moise, a despartit apele in doua, dar a despartit si clasamentul in doua, iar la finalul turului Dinamo a ramas in jumatatea care se bate la retrogradare.

Un an prost, spuneam. Asa se si vede. Revenita in prim-plan cu Rednic dupa insolventa, interzicerea in Europa si alte umilinte, Dinamo a calcat stramb imediat ce Rednic a iesit pe usa. Mai precis pe usa din dos, pentru ca Negoita a dat cu piciorul si la antrenorul, si la jucatorii, si la spiritul acelei echipe, care incepea dupa mai multi ani sa le arate coltii rivalilor de la Steaua.

Dupa Rednic, in doar un an, Dinamo a ajuns sa ruleze 3 antrenori: Andone, Contra si Miriuta. 3 domni si toti 3… Cu exceptia primaverii fantastice a lui Contra, nimeni nu a reusit sa… Pe scurt, nimeni nu a reusit!

Dar nici Negoita nu a reusit sa il multumeasca pe vreunul. Desi startul sau la Dinamo a fost un succes – prin mijloace neclare, numai de el stiute a scos-o pe Dinamo din insolventa – Negoita s-a pierdut pe traseu. Miercuri patronul lui Dinamo s-a trezit vorbind la televizor in timp ce se lauda singur pentru ca le-a platit jucatorilor salariile.

Traduc: patronul unui club de fotbal, considerat om de afaceri de succes, implicat in mai multe domenii, considera eroic faptul ca a respectat niste contracte de munca. Ca a platit salarii poate prea mari unor oameni care probabil nu le meritau nu il contrazic. Dar daca a adus la club si jucatori nepotriviti si conducatori nepotriviti inseamna ca problema e si la el.

Pentru ca, uite, e un an prost, un nou inceput prost sau deja un business prost.

 

N.B. Articol scris pentru www.sport.ro pe 1 octombrie, dupa Dinamo – Astra 1-1.