Monthly Archives

decembrie 2017

Romania

Interviu cu „Calugărul apelor”. Avram Iancu: „Viața e ca înotul pe Dunăre. Problemele vin și pleacă”

Inotatorul anului poate fi un roman. Americanii l-au nominalizat pe Avram Iancu pentru premiera mondiala din vara: sa inoate Dunarea de la izvoare pana la mare in bustul gol. Eu am facut un interviu cu el.

Avram Iancu: – Marea problema pentru un efort atat de mare pe care il faci timp de aproape 3 luni este cum iti gasesti forta sa o iei de la capat in fiecare dimineata. Efortul este 95% mental si doar 5% fizic. Sigur ca important e sa ai un corp care sa poata duce un asemenea efort. Imi trageam energia din tot ce era frumos in jurul meu, din valorile in care cred. A contat sustinerea familiei si a compatriotilor. Unii au sarit in apa si au inotat 2-3 kilometri alaturi de mine, au fost kaiacisti care au mers cate 100 de kilometri aproape de mine. Am mai spus asta, dar imi place sa repet: A fost ca si cum jucam acasa pentru Romania si aveam 10.000 de suporteri in tribuna.

Rep: – Stiai in ce zi esti?

Avram Iancu: – Pai doar atat mai stiam: ziua si cati kilometri mai am de inotat. Eram aproape rupt de realitate. In mijlocul Dunarii am aflat ca s-a schimbat prim-ministrul in Romania. Ma gandeam: oare pana ajung la mare se va schimba iar?

Rep: – Totul a mers conform planului?

Avram Iancu: – Nu! Au fost tot felul de furtuni si vijelii care m-au facut sa ies din apa si sa mai astept. Planurile mi-au fost date peste cap. Am iesit si pentru ca unii fani de pe mal cereau insistent sa merg sa fac poze cu ei. Mari probleme nu am considerat ca am. Doar loviturile de la pietre si busteni in partea de sus a Dunarii. Muscaturile de la insecte m-au facut doar sa simt ca traiesc.

Avram Iancu este si primul roman care a trecut inot Canalul Manecii in stilul clasic, unicul acceptat de Asociatia care omologheaza inotul peste Canalul Manecii. Adica: doar in slip, fara costumul de neopren, care este un izolant termic care te protejeaza de apa rece. Avram Iancu spune ca atunci cand treci Canalul Manecii, de fapt asta e problema cea mai mare: apa rece ca gheata. 18 ore i-a luat sa inoate Canalul Manecii i-a iesit din a treia tentativa. Distanta a fost de 62 de kilometri.

Rep: – Ce a fost mai greu? Sa treci Canalul Manecii sau aventura pe Dunare?

Avram Iancu: – Sa treci Canalul Manecii e Everestul pentru orice inotator. Nu e pentru oricine. Acolo e doar o zi. E ca o sageata dintr-un arc, care fie atinge tinta, fie nu o atinge. Daca atinge, esti un om fericit, daca nu, esti un om obisnuit. Efortul pe Dunare nu este atat de lung, dar cand inoti zi de zi cate 60 de kilometri incercarea intra intr-o alta zona, pe care nu o atingi la Canalul Manecii. Toate zilele pareau la fel. Ma trezeam, inotam  pana cand soarele nu ma mai lasa. Asta a fost viata mea. Ma bucur ca sunt primul om din lume care am inotat toata Dunarea. Am incredere in forta ADN-ului romanesc. Noi chiar suntem tari, dar nu realizam lucrul asta la nivelul la care ar trebui.

Rep: – Care a fost cel mai greu moment?

Avram Iancu: – O sa ti se para ciudat. Dupa 20-30 de zile a trebuit sa dau jos verigheta. Am slabit foarte mult si a inceput sa alunece. A alunecat o data, de doua ori si am decis sa o pun frumos in portofel, la pastrare ca nu cumva sa cada in Dunare. Ar fi fost o pierdere prea mare. Niciodata nu am mai dat verigheta jos.

Rep: – Dupa o asemenea cursa, cum vezi lumea? Care sunt probleme cu adevarat si care nu?

Avram Iancu: – Acum chiar pot sa realizez foarte bine. Mesajul meu e ca viata e exact ca parcurgerea inot a Dunarii. Nu exista doar perioade cu soare si apa lina. Viata are un anumit ciclu: e si bine, dar si raul. Dar raul nu tine la nesfarsit, problemele vin si pleaca. Trebuie sa primesti cu senintatate atat binele – adica soarele – cat si raul – adica furtuna. Niciuna nu e vesnica si, oricum, tu nu poti sa schimbi ciclul natural al vremii si al vietii, oricat te-ai opune. Cu zambetul pe buze trebuie sa multumesti pentru clipa pe care o traiesti. Vreau sa indemn pe toata lumea la mai mult calm pentru ca lucrurile se aseaza natural daca exista atitudinea corecta.

 

Rep: – Putem sa te numim un calugar al apelor? Ai fost atat de izolat, dar nu pe uscat, ci intre ape.

Avram Iancu: – Da, pot fi numit asa pentru ca ceea ce am facut eu a fost si o calatorie spirituala. Am facut un live pe facebook la confluenta Oltului cu Dunarea. E un loc fantastic! M-am gandit ca acolo Oltul se reintalneste cu Muresul, fratele lui care a plecat de langa el in Vest, printre straini, dar s-a razgandit si dupa 1.000 de kilometri a ajuns in acelasi loc cu Oltul. Nu ai cum sa nu faci legatura cu divinitatea in mijlocul creatiei lui Dumnezeu. M-am rugat mult si de acolo am simtit ca am puterea.

Rep: – Am vazut ca ai avut diverse opriri simbolice. La borna 1918 de exemplu si altele. De ce?

Avram Iancu: – Eu am vazut drumul meu ca un poem care nu are legatura numai cu muschii. Are legatura si cu istoria, cu geografia, cu patriotismul, cu ecologia. Trecand prin acele borne am retrait aceste momente extraordinare din istoria poporului nostru. Am tinut sa marchez acei ani extraordinari. La fiecare borna care are un corespondent in istorie, am decis sa ma opresc sa fac cate o poza cu drapelul pentru a mi aduce aminte de mareata noastra istorie, pentru ca eu asa cred ca este.

Rep: – Cantai prin apa? Puteai?

Avram Iancu: – Vrei sa iti spun ce? (In momentul asta, Avram a cantat prima strofa din „Treceti batalioane romane Carpatii”).

 

Rep: – Cum ai mancat?

Avram Iancu: – Toata ziua, de dimineata pana seara. Am mancat cat se poate de bine, sanatos. Seminte de canepa, branza, rosii, cam astea. Am mai inghitit si apa. Cand valurile erau mari de un metru, la Portile de Fier.

 

Rep: Ce ti-a placut cel mai mult?

Avram Iancu: – Din apa, lucrurile se vad diferit. Budapesta mi s-a parut cea mai frumoasa capitala, urmata de Bratislava. M-am simtit ca la ambasade in aventura mea. Mi s-a vorbit in geramana, slovaca, maghiara, sarba. Evident, romana si engleza.

 

Rep: – Ce lipsa ai simtit?

Avram Iancu: – La inceput un maseur. Si un nutritionist ar fi fost bun. Probabil si un bucatar (rade), dar si un psiholog pentru intreaga echipa. N-am avut nicio lipsa in rest, doar lipsa familiei.

 

Bibliotecarul din Petrosani, Avram Iancu, poate fi votat inotatorul anului pana pe 31 decembrie pe site-ul:

2017 WOWSA Awards

 

Pamflet

Balada unui creier mic

 

de Gustavo Poet

 

Nu-i usor a tasta versuri

Cand atatea ai spune

Acusi e ziua lui Eminescu.

Stai! Pazea ca-i calc pe urme.

 

Iar pe voi va calc pe nervi

Daca habar n-aveti de arta.

Pe loc va-nvat literatura,

Pun Romania iar pe harta.

 

Pentru ce eu noaptea nu dorm

Ci tot trudesc de atatia ani

Sa-mi iau licenta de scriitor

Da, stiu ca timpul costa bani.

 

As vrea sa fii milionar

E emisiune de cultura

Ii dau upgrade pe poezie

Chiar dac-o iau pe aratura.

 

Brazde de plug sunt si la fotbal

Pe Stadionul National.

Noi vrem pamant de calitate

Nu-mi place fotbalul banal.

 

Doar la FCSB e spuma

Aducem orice jucator

Ori din tara, ori de-afara

Nu-mi vine versul urmator.

 

FCSB… Ii spun si-asa

Cu forta, nu de bine.

Chiar daca toti ne zic Steaua

Si fierbe tot in mine.

 

La Steaua care-a rasarit

E-o cale atat de lunga

De cand Talpan a aparut

Ne tot uitam spre punga.

 

Ce-ti pasa tie chip de lut?

De-un nume sau de altul?

Ma enervezi c-o sa ma mut

Trec dintr-un cer in altul.

 

Ba, stelele care cad nu pier

Ei mai au mult de munca

Si mii de ani ii vor trebui

Armatei sa ne-ajunga.

 

N-avem prosti.

Dar iubirea despre fotbal e un zid.

La noi nimeni nu cedeaza.

Chiar daca ne-apare cate-un rid.

 

Inchei, dar nu fluier de final

Doar trag o linie lunga

C-am fost la linie toata viata

Si-acum ma-mbrac la dunga.

 

N.B. Acest text este un pamflet. Ramanem prieteni.

www.sport.ro

De la Denis pana la Denis

Parea imposibil in urma cu doua-trei luni, insa Epoca Alibec la Steaua a apus. De la bolidul de curse care lucea din toate unghiurile, Alibec a ajuns o masina prafuita, ascunsa in garaj, fara asigurare, fara ITP. Pe parbriz are lipit cu scoci un afis scris de mana: „Oferta. De vanzare”. Eventual chiar scris gresit, fara o litera sau cu una in plus…

Alibec se da acum la reducere. E varianta cea mai proasta pentru el, pentru Steaua, chiar si pentru cumparator. Dar asa e viata. Mai apar si crize, mai apar si speculatii. Becali a ratat ocazia sa il vanda in vara pe o suma beton, iar acum ar accepta sa-l dea oricum, cat inca mai are pret. E mai mult decat nimic.

Devalorizarea lui Alibec vine pentru ca Becali a rasfatat omul nepotrivit. Alibec n-a stiut sa aprecieze ca este un jucator privilegiat. Nu a reusit sa creasca el din asta, iar la echipa nu s-a gandit. S-a multumit cu putinul oferit de momentul in care si-a dat seama ca e in centrul atentiei. De la omul care decidea meciurile in favoarea Stelei si a facut ca o tara intreaga sa il certe pe Daum pentru ca nu il lua la nationala, Alibec a ajuns omul care plange de frustrare, isi injura antrenorul si nici nu se mai descurca la meseria lui. Nu a dat niciun gol in campionat!

Alibec pleaca in vacanta cu mesajul clar ca e persona non-grata la Steaua. Dica a prins curaj si a spus in ziua ultimului meci al anului ca nu l-a convocat pe Alibec cu Viitorul pentru ca nu a vrut el. Dica a mai spus mandru ca Becali i-a propus si prelungirea contractului. El, Dica cel care in toamna era in contre cu vedetele Budescu si Alibec, a fost avansat in grad.

Desi pare ciudat, in cazul Steaua nu trebuie sa ne punem problema daca Dica e un antrenor bun sau nu. Important e ce crede Becali. Iar la Steaua asta cantareste greu. Daca Becali crede – si nu e exclus – ca ce a mers bine la Steaua e datorita deciziilor lui de patron, Dica e vulnerabil la fiecare apus de seara. Daca Becali simte ca Steaua a ajuns mai rau decat potentialul pe care l-a avut – si nu ar fi de mirare – Dica va fi nevoit sa plece. Nu acum, cand va fi sa fie. Acum Alibec e pe lista neagra.

In locul lui Alibec la Steaua se vor tipari bancnote noi. Va ramane scris „Denis”, iar peste literele Alibec, care vor fi sterse, va aparea „Man”. Copilul care creste ca in povesti, Man, reprezinta deja prezentul pentru Steaua. Joaca cu baietii mari, a dat iarasi gol, a incheiat anul in glorie si are o iarna la dispozitie sa-si dea seama ce sansa mare are el si ce sansa mare a pierdut Denis cel mare, Alibec.

 

LUMEA

O specie de metro-criminali

Asta suntem. Crima recentă de la metrou e cel mai nou update prin care putem vedea cât de rău am ajuns. Cât de rău am ajuns, nu eu sau tu, ci alții. Totdeauna e un celălalt care e de vină. Totdeauna la altcineva e problema. Eu și tu suntem doar tragicii observatori care, vai! câte n-ar fi făcut dacă ar fi depins ceva de noi. Dar de noi – adică de mine sau de tine – nu depinde niciodată nimic. Asta ca să vezi și cât de utili suntem. Niciodată acolo, mereu pe lângă, dar fini observatori. STOP! Hai să spunem că nu există eu sau tu în discuția de mai sus, dar hai să vedem unde suntem!

Sigur că e tragic și îngrozitor ceea ce s-a întâmplat, dar personal mi se pare că prea tare ne mirăm. Parcă nu am ști ce specie suntem. Asta cu ”cea mai inteligentă specie de pe planetă”, apropos, noi am scos-o, nu s-a făcut sondaj între toate speciile. Aș vrea să privim mai în profunzime cazul. Prea e ușor să sari că ”uite ce-a făcut nenorocita aia, cum de o ține pământul? cum de există asemenea ființe?”. Felul în care noi îi cerem capul criminalei de la metrou doar ne arată că avem aceeași ură pe care a avut-o și ea față de nefericita victimă.

Ăștia suntem, niște criminali de când ne știe planeta și nu mai știm cum să ne îndreptăm. Nici camere CCTV la metrou, nici câte 2 polițiști pe metru pătrat, nici cele mai dure legi nu vor opri crimele și atrocitățile pentru că din locul unde am ajuns nu se mai iese așa. Pentru că cine va vrea să facă rău va găsi mereu o altă cale. Ce cuțite, pietre și pistoale?! Avioanele sinucigașe intră în clădiri, camioanele în mulțime și tot așa, mereu apare ceva nou.

În timp ce ne miram de ”cum le-a mai trecut prin cap să o facă și pe asta”, putem și observa cum din manualele imaginare ale criminalilor au dispărut multe din vechile metode de a ucide. Simplu, pentru că au apărut antiviruși care opresc acele căi. Dar, uite că apar viruși noi pentru că tentația de a ucide este constantă. Doar pentru că sunt eu optimist, refuz să zic că dorința de a face rău e în creștere.

Setea nu e semnul că trebuie să bei apă, ci că nu ai băut când a trebuit. Așa și noi. E deja prea târziu. Trebuie să acceptăm că în felul în care mergem nu există scăpare. Salvarea noastră ca specie nu mai stă doar în pedepsirea vreunui criminal, ci să ne dăm seama că el însuși a ajuns în situația aia pentru că e o victimă la rândul lui.

Da, urmează un truism. Dacă binele unuia e posibil doar prin răul altuia, poți să fii sigur că rețeta e greșită. Ca să fii sigur că îți va fi bine, trebuie să te asiguri că DOAR BINELE este acceptat, că tu trebuie să accepți DOAR BINELE. Tu trebuie să faci în primul rând DOAR BINE. Că tot citim pe toate gardurile și pe toți pereții facebook-ului că schimbarea începe prin noi.

Nu, nu urmează un truism. Articolul ăsta nu e despre cum trebuie ca să fie bine. Planeta asta a dat destui învățători, dar noi oricum nu îi ascultăm. Articolul ăsta e ca să acceptăm că suntem răi. Prin acțiune, prin absență, prin somn. Dormim și ne trezim doar la coșmaruri.