Browsing Category

SPORT

SPORT

Bayern poate redeveni mare doar dacă își dă seama că a ajuns mică

Nu doar că a murit o echipă, dar cu cât își dau seama mai repede responsabilii, cu atât mai repede poate Bayern să redevină o echipă care să conteze în fotbalul mare. 

Acum sunt doar amăgiri că Bayern mai are vreo legătură cu echipa care câștiga Champions League în 2020. A fost oricum, doar o ediție atipică, distorsionată de fenomenul Covid.

Și, da, poți să mori brusc, cum s-a întâmplat cu Liverpool, campioana Europei din 2019. Nici Chelsea, campioana din 2021, nu mai există. Sunt doar fantome ale lor.

În primul rând, șefii lui Bayern sunt obligați să realizeze că Bayern trebuie reconstruită de la zero, că aici a ajuns. În al doilea rând, e cazul să renunțe la orgoliile lor. Pentru că din orgoliu au continuat atât de mult cu Nagelsmann, un tip depășit de preocupările unei mari echipe, depășit de momentele importante (vezi Villarreal 2022) și depășit și de coordonarea unor mari personalități. A trebuit să vină Tuchel ca să iasă la suprafață infecția din vestiar. (Asta nu înseamnă deloc că Tuchel va rezolva situația în care e Bayern)

Mane vs. Sane e vârful atmosferei bolnăvicioase, acceptată și neînțeleasă de Nagelsmann.
Sane e doar un fotbalist, teribil de talentat, dar prea fițos, fără spirit de echipă și care nu cunoaște sacrificiul – principalul motiv pentru care Guardiola a vrut să scape de el. Pentru că Sane denaturează felul în care trebuie să arate o mare echipă. Și de asta au arătat atât de diferit City și Bayern în dubla din Champions.
Sane e omul care doar se distrează pe teren, un lucru de neacceptat pentru cineva care marchează totuși atât de puțin.

Pentru un răsfățat al soartei, care în ultimii 7 ani a jucat doar pentru Manchester City, Bayern și naționala Germaniei, Sane are o medie de doar 10 goluri pe an. Și el simte că e prea puțin, motiv pentru care joacă doar pentru plăcerea lui personală. Asta se vede – dacă te uiți – și din faptul că el nu participă la bucuriile de gol ale colegilor, dar nici colegii nu sar să îl îmbrățișeze când el marchează.

Sane a stricat în mare parte spiritul de gașcă de la Bayern, dar și jocul echipei. Asta l-a deranjat pe Mane de când a venit și asta a vrut să și schimbe Mane. Doar că Mane – chiar dacă e un fotbalist superior lui Sane – e proaspăt sosit, a fost mult accidentat și nici nu i-a ieșit mare lucru la Bayern, așa că trebuie să înghită.
Problema e că jocul egoist al lui Sane s-a transferat și la ceea ce eu numesc brigada R&B de la Bayern: pe lângă Sane, mai sunt acolo Coman și Gnabry. Cu cât crește și Musiala tot către stilul ăsta se duce.

Curios e că Bayern a acceptat astfel de mofturi, dar a fost radicală cu jucători de nivel mondial ca Alaba și Lewandowski, pe care i-a lăsat să plece pentru că ei se gândeau prea mult la binele lor personal.

O altă parte proastă a conducerii lui Bayern e că nu au înțeles că nu poți câștiga Champions League fără mari personalități.
În locul lui Lewandowski a ajuns Mane, o variantă de compromis, iar in iarnă, când el era rupt și oricum, cu jumătate de sezon ratat, Bayern nu a transferat un mare atacant, de parcă Choupo-Moting a fost vreodată o garanție.
Ciudată reacția față de Cristiano Ronaldo, care a fost considerat prea slab chiar acum, în cea mai ștearsă perioadă din ultimii 20 de ani a lui Bayern. 

Cu Ronaldo pe teren nu ar fi fost o atitudine atât de necombativă în meciuri. Acum dacă treaba merge prost doar Müller, Kimmich și într-o anumită măsură Goretzka arată afectați și ofticați într-un meci. Problema e că ei au fost atât de des schimbați, că de multe ori echipa a rămas fără suflet pe ultima jumătate de oră și spiritul Bayern reprezentat de Lahm, Schweinsteiger, Van Bommel, Ribery, Neuer – ca să rămânem doar în istoria recentă – nu s-a mai văzut.

Spiritul lui Bayern mai însemna ceva: goluri multe. Cumva și asta a dispărut. Dar a dispărut tocmai din cauza celor 3 elemente care o făceau unică în toată lumea: marcatori de top, spirit de luptători agresivi și mentalitatea aproape antipatică de a juca fiecare fază în așa fel ca echipa să dea gol. Azi Bayern nu are nimic din toate astea. 

Dincolo de spirit, e îndoielnică valoarea jucătorilor din lotul lui Bayern. Simpatizați de mulți fani, Mazraoui, Gravenberch, Stanisic sau Tel ar avea succes doar între fotbaliști de top. Dar ei nu găsesc soluții când aștepți de la ei rezolvarea. Iar Musiala încă nu e copt.

Dezamăgitoare este și apărarea lui Bayern. Asta pentru că, pe lângă prea desele accidentări, Bayern a ajuns să depindă de Upamecano, fundaș sub pretenția lui Bayern. Dar asta se vede rar pentru că el greșește doar în momentele grele, iar momente grele pentru apărarea lui Bayern apar rar. De aici mitul că Upamecano e foarte bun.

Păguboasă s-a dovedit și strategia portarului. Pentru că le vine greu să se desprindă de legenda lui Neuer, șefii lui Bayern nu au decis încă să aducă un mare portar, un alt element care face diferența între o echipă de top și restul cluburilor.

Și când l-au ales pe Sommer, șefii lui Bayern au ales din frustrare. Sommer nu are constanță, e doar un portar care i-a făcut viața grea lui Bayern – și o face și acum 🙂
Că nu este un portar world-class se explică și din faptul că el nu a fost niciodată în atenția echipelor de top. 

Ultima oară când Bayern a plombat o mare echipă până a rămas doar cu plombele a fost momentul 2008 când Bayern a ajuns să se apere cu Oddo, Lell, Breno, chiar Ottl la închidere. Nume mici pentru înfrângeri mari, ca acel 0-4 cu marea Barcelona care atunci se forma. Și tot atunci se forma și Guardiola. Doar că Uli Hoeness a avut atunci puterea să renunțe la fanteziile personale și a construit o nouă echipă. 

Concluzia eșecului poate fi întărită dacă judecăm și naționala Germaniei. Construită pe scheletul lui Bayern mai accentuat decât pentru titlul mondial din 2014, Germania este o epavă, care a eșuat din nou și la mondialul ăsta. DA, și Bayern, și naționala Germaniei și-au revenit mereu, dar și-au revenit când au tăiat în carne vie nu când au așteptat lucrurile să se întâmple de la sine.

Și mai e ceva. În 2009, pe final de august, Bayern pierdea în deplasare cu Mainz. Dacă te uiți pe echipă, găsești prea multi băieți slabi la un loc: portarul Rensing, Braafheid, Altintop, chiar Pranjic și Badstuber. Prea slabi pentru un Bayern puternic.

Dar mai erau câteva zile până se închidea perioada de transferuri. Iar van Gaal l-a cerut pe Robben. Care s-a legat de Klose, Gomez, Schweinsteiger, Ribery, Lahm, van Buyten. Și ce a apărut știe toată lumea.

Acum Bayern a pierdut iar cu Mainz. M-ai înțeles? 🙂

SPORT

Să râdem cu LPF! | Încă o gafă după Scandalul „Campioana”

Cei care se uită zilnic la un episod de comedie, sa ia astazi o pauza! Le recomand un filmulet oficial al LPF. Pleonasmul video a fost produs ieri pe site-ul Ligii. Are doar doua minute, merita!

Maestrul de ceremonii si de lupta de gherila cu Federatia pe facebook, Justin Stefan, a incercat sa faca o tragere la sorti pentru barajul Timisoara – UTA. „De ramanere in Liga I”, spunea el, lucru care i-a cam luat cu transpiratii pe cei de la Arad. Cand spui „ramanere in Liga I”, inseamna cumva ca Timisoara trebuie sa sarbatoreasca deja ramanerea in Liga I?  E exclusa „promovarea in Liga I”, pentru care lupta UTA?

Stati linistiti, e doar o eroare de exprimare, cum sunt pline regulamentele de la noi. Asa cum s-a ajuns si la cazul in care si Viitorul si Steaua se considera campioane. Pe cat de superficial e articolul legat de departajare, pe atat de impopotonata e tragarea barajului.

Tragerea la sorti a lui Justin Stefan trebuia sa fie facuta cu reprezentantii celor doua cluburi. A venit doar UTA. Timisoara nu s-a prezentat, tot au amenintat ei ca nu se prezinta la finala Cupei Ligii. 🙂

Problema e ca omul de la UTA a fost pus intr-o situatie ridicola. Trebuia sa extraga parcursul echipei sale ca la o tragere la sorti facuta de Mister Bean. Treaba era simpla, sunt doar doua optiuni. Ori joci primul meci acasa, ori in deplasare. Dar LPF… a facut-o ca un PF de cartier. A umplut urna cu tot felul de optiuni inutile: A1, A2, D1, D2. (traducere: joci primul meci acasa / al doilea meci acasa / primul meci in deplasare / al doilea meci in deplasare). Din care omul trebuia sa extraga una!

Seriooos?? Era nevoie de toate cele 4 cartonase? Nu era sufiecient A1 si A2? Sau doar D1 si D2? Pai, A1 e exact acelasi lucru cu D2. Primul meci acasa e totuna cu al doilea in deplasare! Dar cei de la Liga au incercat sa se dea filosofi la o chestiune simpla.

Filmuletul penibil cu barajul inca e pe site-ul Ligii si pe youtube. Nu m-ar mira sa-l scoata, desi e document oficial. Zambiti, va rog! 🙂

http://www.lpf.ro/presa/video-programul-barajului-liga-1-orange-07-06-2017.html

 

SPORT, www.sport.ro

Cand Zlatan m-a lovit pe la spate

N-am sa-l uit pe Zlatan. Dar il iert. In 2012, comentam cu Mihai Mironica Suedia – Anglia. Cel cu 4 goluri Zlatan. Si foarfeca aia anti-geometrie care l-ar baga in cantonament si pe Pitagora. A fost o nebunie. Bine, acum stim toti asta. Dar inainte de meci, stia doar Greta. Nu stiti faza cu Greta? Va spun dupa.

Inainte, vreau sa ma plang de o chestie nedreapta pe care mi-a facut-o Zlatan. Cum sa-i zic Ibrahimovic? El si-a intitulat cartea „Eu sunt Zlatan”. Putin respect!

Captura Sport.ro

Suedia – Anglia, deci. Eram in prelungiri. Suedia conducea cu 3-2 si Mironica preciza ca in acea seara, in nationala Angliei au debutat 6 jucatori. Ibrahimovic alerga dupa o minge, dar Hart a iesit si a respins-o cu capul. Zlatan era cu spatele. Cu spatele la poarta, dar eu am considerat ca e si cu spatele la mine. Mi-am permis sa-mi intorc privirea de la meci. Ca sa ma uit repede in foi. Sa ii si numesc, eventual, pe cei 6 debutanti. Faza imi permitea. Nu si Zlatan! O, Zlatan! Sa revedem!

http://www.sport.ro/campionate-externe/ibrahimovici-a-reusit-executia-mileniului-in-suedia-4-2-anglia-vezi-foarfeca-de-la-30-de-metri-video-absolut.html

Parca traiesc si acum momentul. Am plecat capul in foi. Comentatorii au niste foi cu ei la meciuri. De regula sunt chestii statistice – nu poti tine minte toate cifrele. Iti mai notezi echipele de start, anumite stiri, in fine, fiecare cu nebuniile lui. Am plecat capul in foi, ziceam. Si instantaneu, dar instantaneu, Mironica a inceput sa urle. Ce ati auzit cu totii in filmuletul de mai sus. Daca nu eram in direct, as fi zis ca face misto. Am ridicat capul si… mingea era in poarta! Cum? Cuuum?!? Cum sa ajunga in poarta atat de repede? Si a inceput sa curga reluarea. Iar Mironica era in lumea lui.

Partea nestiuta e ca eminenta cenusie care crea promo-urile la meciuri, colega noastra Greta, a avut o premonitie. Ea simte si tot ce gandim noi acum, asa ca, aveti grija! In promo-ul pentru acel meci, Greta a anuntat clar ca cine nu se uita la acest meci, degeaba se uita la fotbal. Noi n-am crezut-o. Si, uite ce a iesit!

Zlatan a dat toate cele 4 goluri la inaugurarea noului stadion national din Stockholm, Friends Arena. Intr-un mare fel! Evident, la inceputul actualului sezon, Zlatan stia ca finala Europa League se joaca la el in Suedia, tot pe Friends Arena. Si-ar fi dorit sa ajunga acolo. Mai ales acum, cand adversara lui e Ajax, prima mare echipa la care a jucat Zlatan. Manchester United s-a calificat pana in finala, dar Zlatan e accidentat. Vrea sa joace macar un minut. Trage ca un disperat la recuperare ca sa revina acolo. Oare ce mai pregateste?

SPORT

Rio de JALEiro

Cica nu mai exista echipe mici. M-am săturat să aud asta. Poate nu există echipe mai mici! De ce să înghițim gluma cu Angola?

Și invers. M-am săturat să aud și povestea asta că nu ne comparăm cu alții, când ei sunt mai mari. Sau mai bogați. Sau orice mai știe dicționarul de sinonime pentru „mai buni”. Uite că dintr-o dată și Brazilia trebuie privită de jos, nici măcar de pe picior de egalitate.

M-am săturat și să văd mereu complexul de inferioritate înainte de orice duel. Urmate de clasicele explicații pentru eșec.

Naționala de handbal doar confirmă ceea ce începuseră ceilalți sportivi români chinuiți prin Rio. Unii care au condus până spre final, dar n-au știut să păstreze momentul bun. Alții care au fost conduși constant, dar n-au avut norocul ca adversarii lor să aibă un psihic de gumă și să cadă pe final.

Ce tot noroc…? Suntem cumva la jocuri de noroc? Adică n-am avut noroc la zar sau ce?

Dar nu cumva am avut „ghinion” de fapt la organizare? La propria organizare? Oare eșecul olimpic care prinde contur nu a fost schițat deja când șefii sportului românesc au ales șefii COSR? Când Bellu și Lipă au pierdut mai urât decât în orice concurs al carierei? Când au îndrăznit să candideze fără un gram de meldoniu electoral și au fost umiliți prin vot de foștii lor colegi de suferință, transformați subit în creatori ai dezinteresului național în sport?

Când tot felul de șefi de federații, cu toată responsabilitatea pe care le-o dădea funcția lor, au semnat dezastrul care apare acum?

Finalul e inevitabil pentru că ne-am tot învârtit într-un cerc – evident, olimpic – care a adus și imaginea rușinoasă cu „Tea Romania” pe echipament. O poantă desprinsă parcă din „Ceaiul de la ora 5”. 5 dimineața, ca să respectăm și fusul orar.

 

N.B. Articol scris pe 7 august 2016 după înfrângerea naționalei de handbal feminin, 19-23 cu Angola la Jocurile Olimpice Rio 2016

SPORT

Hacker-ul atletic

De curând, Google a oferit 100.000 de euro fiecărui individ care găsește slăbiciuni în sistemul propriu Chrome. Nu e prima oară când Google plătește hackeri și încearcă să îi ademenească. Dar cât va trebui să așteptăm momentul când va fi valorificat în vreun fel și Diego Simeone?

simeone

Antrenorul lui Atletico Madrid, echipă proaspăt calificată în finala Champions League, reușește de câțiva ani performanțe inimaginabile la o echipa de mâna a doua a fotbalului mondial. Chiar de mâna a treia, la ora aterizării sale pe banca de antrenor a lui Atletico. În acești 4 ani, Simeone a cucerit totul cu o singură excepție: Champions League. Acum și’a câștigat dreptul la a doua încercare. Ca un nesimțit!

În fotbal e clar: frumosul atrage admiratori și de multe ori e chiar mai bine răsplătit decât câștigarea trofeelor. Simeone predică opusul. El e urâtul. Limba română ne oferă plăcerea să pătrundem ambele sensului ale acestui cuvânt. Cu o zi înainte să o elimine pe Bayern și să se califice în finala Champions League, cea mai mare competiție anuală din fotbal, Simeone s’a strâmbat din nou: nu muncesc ca să’i fac pe plac nimănui, muncesc ca să câștig. Mai, du’te naibii!

Simeone a venit în lumea fotbalului, a confiscat’o, e mândru că o controlează și… Și?! Noi, voi, fotbalul, mama… facem ceva? Dacă nimeni nu face nimic ca să combată noua filosofie înseamnă că ăsta e frumosul zilelor noastre!

Dar uită’te la Simeone, uită’te la Atletico! Ne înțelegem din priviri că, totuși, ăsta e urâtul. Deci, Google-ul fotbalului să scoată banii și să îl plătească pe Simoene pentru lecția pe care o predă!

Simeone ne arată slăbiciunile sistemului actual, ale fotbalului modern, pe care noi ne prefacem că îl placem și când ne e scârbă de el. Ne merităm Epoca, estetica urâtului aplicată cu o pasională antipatie de Simeone.

Credeți că Simeone ar fi putut ajunge la acest nivel pe când fotbalul se juca cu 4-5 atacanți la fel ca acum când sunt zero sau doar unul? Ar fi putut Simeone să’și alerge câinii după oamenii cu mingea, adversarii, dacă aceștia erau mai îndrăgostiți de trasul la poartă decât să paseze și să legene mingea la infinit, așa cum fac Iniesta, Ribery sau Hazard? (am numit doar geniile eliminate de Atletico în drumul spre finalele sale de Champions League).

Putea el, Simeone să dea ordin soldaților săi să se tăvălească urlând cu gura strâns închisă NU NE PLACE FOTBALUL, dacă el, fotbalul știa să’i pedepsească pe cei care trag de timp sau pe cei care practică meseria fotbal deși ei fac anti-fotbal? Nu!

Dar dacă tot a hackerit și a hăcuit atât fotbalul, hai să’l folosim acum noi pe Simeone! Nu de alta, dar în curând vom uita ce mai înseamnă să vezi pe un teren de fotbal, chiar ceea ce vă place atât de mult celor care ați ajuns la această ultimă frază: fotbalul!