Browsing Tag

Alexandru Baluta

www.sport.ro

Microfonul se îmbibă de talent

Steaua – Craiova nu a fost doar un derby pentru titlu, ci si un derby intre antrenori si jucatorii din propria echipa. Teoretic, cei mai buni jucatori ai celor doua echipe, practic doi fotbalisti constanti precum fluxul si refluxul, Budescu si Baluta, s-au trezit vorbind – sarind cu gura de fapt – catre antrenorii lor.

Fara sa-i dea fotbalul afara din casa in acest an, Budescu si Baluta, s-au minunat ca au jucat prea putin si s-au strambat in fata lui Dica si Mangia. Culmea, cei doi antrenori chiar de asta nu s-au bazat pe Budescu si Baluta, pentru ca fotbalistii in cauza joaca prea putin. Prea putin fotbal. Calitativ, nu cantitativ, cum judeca Budescu si Baluta.

Budescu isi incepe discursul lipsit de respect spunand ca el nu s-a simtit respectat de „ei”. Nu il numeste nici pe Dica, nici pe Becali, nici antrenorii, nici conducerea, ci un misterios „ei” de parca o invazie a extraterestrilor a decis.

Budescu „s-a simtit folosit” de Steaua. Vai, ce pacat pentru el, care credea ca FCSB se cheama FCSuntBudescu. Dincolo, Baluta s-a plictisit pe bancuta, dar nu si-a pus problema cat s-a plictisit Mangia sa astepte un gol de la el.

Dar si daca ar fi avut dreptate si s-ar fi simtit nedreptatiti, Budescu si Baluta erau ultimii oameni care sa se lege de tactica antrenorului, ei fiind prin excelenta fotbalisti care fac diferenta prin talent, nu printr-o disciplina de armata. Dar asa e cand confunzi mingea cu microfonul si microfonul se imbiba de talent.