Ai făcut atâtea păcăleli de 1 aprilie, ai fost păcălit și tu de atâtea ori, dar fii sincer: știi de ce Ziua Păcălelilor e pe 1 aprilie? Dacă spui că da, o consider o păcăleală. 🙂
Obiceiul e atât de vechi încât, ca de obicei, englezii și francezii se contrazic unii pe alții că ei l’au creat. Sunt multe legende pe tema asta, dar să fie clar: nu ne propunem să dezbatem aici legende. Vrem să știm clar de unde vine. Pe fapte!
Să o luăm ușor! Existau dintotdeauna în ritualul multor popoare sărbători cu ocazia echinocțiului de primăvară, momentul după care ziua învinge noaptea și vara învinge iarna. Momentul în care se schimbă ordinea, momentul când, pentru puțin timp, glumele iau locul seriozității.
Evident că oamenii au făcut o sărbătoare din asta pentru că în trecut nu era ușor să faci glume cu oricine. Cei de rang înalt nu le permiteau oamenilor obișnuiți să se tragă de șireturi pe ei, mai ales în vremurile în care nici șireturi nu prea existau. Și ca excepția să confirme această regulă, au permis o zi pentru poante, în care păcălitorii și păcăliții să facă parte din același joc cu condiția clară ca farsele să fie suportate cu zâmbetul pe buze. Asta e cheia!
Și bufonii regilor de la curte tot cam asta făceau: ironizau pe alocuri conducătorii. Într’un mod fin și mai cu perdea. Apropos știați că una din regulile inițiale ale păcălelilor de 1 aprilie e că glumele se fac până la prânz? Cine le făcea după urma să aibă ghinion tot anul. Dar: de ce pe 1 aprilie?
Conform calendarului Iulian, creat de Iulius Cezar, Anul Nou era pe 1 ianuarie, dar în Franța oamenii îl sărbătoreau în perioada 25 martie – 1 aprilie. Era anul nou bisericesc – o perioadă de 8 zile care culmina cu ziua de 1 aprilie.
În anul 1563, Regele Carol al 9-lea al Franței, sătul ca oamenii să aibă Anul Nou de două ori, a decretat anul nou pe 1 Ianuarie. Parlamentul a legiferat, iar peste aproape 20 de ani (1582), Papa Grigore al 13-lea a reformat calendarul – Gregorian să’i fie numele! – și Anul Nou religios era totuna cu cel oficial, pe 1 ianuarie.
Dar schimbarea s’a făcut greu. Pe atunci nu existau computere, TV, radio, informația circula mai greu, așa că, mai ales pe la sate, erau oameni care sărbătoreau Anul Nou tot pe 1 aprilie. Cam ăia putem spune că erau papagalii vremii. Primii păcălici. Pentru că, îți dai seama, cei cu 1 ianuarie râdeau de ei că sunt înapoiați. Păcăliții de 1 aprilie.
Totuși englezii spun că ei aveau de dinainte conceptul.
Prima legătură între o păcăleală și 1 aprilie apare vag într’o poezie a lui Geoffrey Chaucer (e unul din autorii mei de suflet, iar Povestiri din Canterburry – un volum sfânt pentru mine). E o fabulă în care vulpea păcălește un cocoș, dar cocoșul se salvează magistral, deși ajunsese în gura vulpii. Toate păcălelile astea aveau loc, zice autorul, în a 32-a zi după martie. Ne’a băgat în ceață omul. Unii zic că e a 32-a zi după 1 martie, deci 1 aprilie, alții că e a 32-a după ce se termină martie, în mai. Alții spun că, de fapt, Chaucer s’a expirat așa tocmai pentru că asta a vrut el să producă: o stare de confuzie. Înseamnă că ne’a tras și el o păcăleală! Cu puțin înainte de 1400.
Prima scriere a francezilor cu referire la glume de aprilie e din 1508. Eloy d’Amerval. Pomenește el într’o poezie a lui de Peștele de aprilie – e echivalentul franțuz al Zilei Păcălelilor. Francezii mai au și acum obiceiul să lipească unii pe spatele altora un pește de hârtie. Și tare se mai amuză ei când îl descoperă cineva. Haios e de unde vine conceptul peștele de aprilie. În perioada asta e plin de pește în râurile franceze și în mare – după flux – și, logic, se prinde pește foarte ușor. Fără mare pricepere de pescar. Așa că ei o numesc prindere prostească de pește. Și în timpurile noastre mai există obiceiul să își dea cadouri – pește de ciocolată.
Prima referire clară și directă la 1 aprilie aparține unui poet flamand. Eduard de Dene, 1561. El chiar are în titlu expresia 1 aprilie. Aici un nobil încerca să își păcălească servitorul. Deci exista deja obiceiul ăsta încă de dinainte de trecerea la calendarul gregorian. Probabil că la schimbarea calendarului era deja cool să râzi de 1 aprilie, iar miștourile față de cei care sărbătoreau anul nou de 1 aprilie era un viral al vremii.
Romanii aveau și ei un moment în care sărbătoreau buna dispoziție. Îl luaseră de la greci, dar trecem peste asta. 🙂 Ei sărbătoreau Hilaria pe 25 martie. Am scris romanii, nu românii!
În țările nordice obiceiul există pe 1 mai, iar în Spania pe 28 decembrie. După cele 3 zile de Crăciun, spaniolii cinstesc prin farse Dia de Los Santos Inocentes (Ziua sfinților nevinovați). Momentul în care au reușit să îl scoată pe Iisus din Bethleem. Fuga în Egipt a fost un șiretlic simpatic. Dar nu e bine să’i crezi pe spanioli în ziua aia.
Știți ce? Eu fac miștouri și glumesc non-stop. Nu simt nevoia de o zi specială în care să își dea seama toată lumea că e OK să glumești. Nu mă dădea peste cap ziua asta a păcălelilor, dar acum, uitându’mă peste toate evenimentele din trecut a început să îmi placă.
Dar dacă mă uit la titlul articolului, De unde vine Ziua Păcălelilor?, nu am răspuns exact. E încă un mister. Dar dacă voi chiar vă așteptați să găsiți aici răspunsul… v’ați păcălit. 🙂