Browsing Tag

Hillary Clinton

LUMEA

Doamne, ce presedinte!

Vrei să pari misogin? Ia’te de o femeie care vrea să se bage în seamă în politică! Indiferent cât de proastă e, lumea îți va da în cap doar pentru ca te iei de o femeie. Nu’mi pun mintea cu Elena Udrea, care, în perversitatea ei, spera să ajungă șefă peste țara asta printr’un slogan de trotuar, jegos și ușuratic: Bună pentru România. Vorbesc de alte pipițe: madam Clinton și senhorita care îi conduce pe brazilieni.

În același timp, femeia înșelată de Bill cu Monica Lewinski își anunța candidatura la președinția SUA, iar brazilianca – Dilma Rouseff, nu moare nimeni dacă’i pomenim și numele – era înjurată la ea în țară de un milion și jumătate de brazilieni ieșiți pe străzi, care îi cereau demisia pe motive de corupție. Niciuna nu’i mai brează.

Ca orice politician – bărbat – Hillary Clinton a încercat să’i prostească pe americani cu expiratele populisme: „Nu e normal că banii au ajuns doar la o parte din bogătanii Statelor Unite, trebuie să ajungă la voi toți”. Doar nu o să faci campanie adresându’te bogaților. Cu ei lucrurile le ai clare. Aburește’i pe ăștia mici. Și i’ai de proști până la capăt. Poartă’te ca și cum nu ai fost în ultimele două mandate ale lui Obama în Departamentul de Stat. Și vrei tu să faci ALTCEVA. Pa!

Dacă ar putea, vecinii de la Sud – foarte Sud, Brazilia – i’ar sfătui pe americani să nu pice în plasa în care au picat și ei. Dar e greu să fii luat în seamă. Ei o contestă pe Dilma lor la câteva luni după ce au votat’o iar președinte. Au avut ocazia să o alunge de acolo toamna trecută, dar nu și’au folosit’o.

La rând sunt americanii. Vor miza pe cineva care a fost cândva Prima Doamnă și acum vrea să fie doar Doamnă? Domn sigur nu’i putem spune oricât de mare ar fi presiunea pentru abordare egală.

Și rămâne doar un joc. Sau o bătaie de joc. O președintă, două președinte. Un președinte, doi președinți…