Doare! Tare!! Frustare – nimic nu poate defini mai bine starea de spirit de după eliminarea Astrei în Belgia. Și eliminarea României din Europa…
Sentimentul general după dubla Astra – Genk e că belgienii nu au fost mai buni. Dar au mers mai departe. Și asta doare. Astra a arătat într’un fel cum nu am mai văzut de mult la echipele românești în Europa. Dar a rămas acasă. Și de asta doare.
Ofensiv! Cu tupeu! Cu plăcere de fotbal. Cu știința fotbalului. Astra s’a prezentat ca o echipă în fața căreia trebuie să te înclini. Și dacă nu ploua așa tare, chiar să’ți dai jos pălăria. Astra arăta ca o echipă câștigătoare. Dar ce urât e când nu se întâmplă.
Simțind miros de bani, patronul Niculae s’a dat iar pe lângă echipă. Prea târziu. Astra a cedat și pentru că jumătate din echipă a vândut’o el la preț de solduri. Și pentru că nu și’a plătit la timp jucătorii și i’a făcut să se simtă ca niște sclavi. A pozat însă în deontolog și l’a amendat pe Șumudică când a înjurat Steaua. Unicul moment când a ars’o cu imaginea echipei. Și i’a făcut pe jucători să se simtă și mai umiliți.
Obișnuiți cu umilința, marcați de complexul de inferioritate, campionii României s’au strâmbat la arbitri în Belgia. Și la UEFA. Aproape că urma și Soros. Că „deranjăm”. Că nu știu ce. Și dacă a fost fluier la ciupeală nu de asta au pierdut! Șumudică a spus că s’au simțit ca ultimii oameni. Cumva, parcă e o onoare să faci parte din categoria ultimilor oameni. Să știi că după ce se termină cu tine, se termină și cu lumea. Dacă s’a gândit atât de departe Șumudică.
Maestrul discursurilor de vestiar ar fi fost poate mai inspirat dacă le’ar fi vorbit jucătorilor lui și de crezul marelui Senna: „Imaginează’ți că ceilalți au toate drepturile, iar tu nici unul. Așa obții succesul”. Nu te plânge, fă’i să plângă!