Asta suntem. Crima recentă de la metrou e cel mai nou update prin care putem vedea cât de rău am ajuns. Cât de rău am ajuns, nu eu sau tu, ci alții. Totdeauna e un celălalt care e de vină. Totdeauna la altcineva e problema. Eu și tu suntem doar tragicii observatori care, vai! câte n-ar fi făcut dacă ar fi depins ceva de noi. Dar de noi – adică de mine sau de tine – nu depinde niciodată nimic. Asta ca să vezi și cât de utili suntem. Niciodată acolo, mereu pe lângă, dar fini observatori. STOP! Hai să spunem că nu există eu sau tu în discuția de mai sus, dar hai să vedem unde suntem!
Sigur că e tragic și îngrozitor ceea ce s-a întâmplat, dar personal mi se pare că prea tare ne mirăm. Parcă nu am ști ce specie suntem. Asta cu ”cea mai inteligentă specie de pe planetă”, apropos, noi am scos-o, nu s-a făcut sondaj între toate speciile. Aș vrea să privim mai în profunzime cazul. Prea e ușor să sari că ”uite ce-a făcut nenorocita aia, cum de o ține pământul? cum de există asemenea ființe?”. Felul în care noi îi cerem capul criminalei de la metrou doar ne arată că avem aceeași ură pe care a avut-o și ea față de nefericita victimă.
Ăștia suntem, niște criminali de când ne știe planeta și nu mai știm cum să ne îndreptăm. Nici camere CCTV la metrou, nici câte 2 polițiști pe metru pătrat, nici cele mai dure legi nu vor opri crimele și atrocitățile pentru că din locul unde am ajuns nu se mai iese așa. Pentru că cine va vrea să facă rău va găsi mereu o altă cale. Ce cuțite, pietre și pistoale?! Avioanele sinucigașe intră în clădiri, camioanele în mulțime și tot așa, mereu apare ceva nou.
În timp ce ne miram de ”cum le-a mai trecut prin cap să o facă și pe asta”, putem și observa cum din manualele imaginare ale criminalilor au dispărut multe din vechile metode de a ucide. Simplu, pentru că au apărut antiviruși care opresc acele căi. Dar, uite că apar viruși noi pentru că tentația de a ucide este constantă. Doar pentru că sunt eu optimist, refuz să zic că dorința de a face rău e în creștere.
Setea nu e semnul că trebuie să bei apă, ci că nu ai băut când a trebuit. Așa și noi. E deja prea târziu. Trebuie să acceptăm că în felul în care mergem nu există scăpare. Salvarea noastră ca specie nu mai stă doar în pedepsirea vreunui criminal, ci să ne dăm seama că el însuși a ajuns în situația aia pentru că e o victimă la rândul lui.
Da, urmează un truism. Dacă binele unuia e posibil doar prin răul altuia, poți să fii sigur că rețeta e greșită. Ca să fii sigur că îți va fi bine, trebuie să te asiguri că DOAR BINELE este acceptat, că tu trebuie să accepți DOAR BINELE. Tu trebuie să faci în primul rând DOAR BINE. Că tot citim pe toate gardurile și pe toți pereții facebook-ului că schimbarea începe prin noi.
Nu, nu urmează un truism. Articolul ăsta nu e despre cum trebuie ca să fie bine. Planeta asta a dat destui învățători, dar noi oricum nu îi ascultăm. Articolul ăsta e ca să acceptăm că suntem răi. Prin acțiune, prin absență, prin somn. Dormim și ne trezim doar la coșmaruri.