Stop! Chiar stop! Ar trebui sa ne oprim din orice acum pentru ca a venit si momentul Halep. Sa-l traim! Sa ne bucuram ca cineva din Romania e acum cel mai bun din lume pe treaba lui. Atatea esecuri a avut Simona in lupta pentru locul 1, incat uneori chiar ne gandeam ca tronul din tenisul feminin este un vis interzis. Dar iata-l! La capatul lumii, Simona a readus numarul 1, uitat de 4 decenii, de la Ilie Nastase.
Ce ironie, tot la capatul lumii, dar la Montreal, Nadia aducea un altfel de 1, de fapt acel 10 perfect din gimnastica pe care computerele vremurilor de atunci nu puteau sa il conceapa. Poate ca asta e soarta romanilor, sa scoata maximul din ei, in special departe de casa. Noroc ca are lumea mai multe capete.
Il avem pe Nastase – primul numar 1, o avem pe Simona – actualul numar 1, „ce bine trebuie sa mearga tenisul in Romania si-ar putea spune strainii!” Fara sa stie, saracii, ca in urcusul lui Halep pana pe Everestul tenisului, Romania in sine nu a contribuit aproape deloc. Aproape totul este efortul acestui copil cu o ambitie mai tare decat serviciile lui Ostapenko acum de la Beijing, dar si din vara, de la Roland Garros.
Efortul Simonei ar fi fost probabil insuficient, daca nu avea in spate familia care sa mizeze bani multi pe tenis si pe Simona. Si, vrem-nu vrem, ne amintim ca si aici Romania are o sansa. Simona Halep este cumva romanca prin adoptie, pentru neamul ei a ales acum multa vreme sa-si aleaga ca tara Romania.
Si asta conteaza pentru ca pana sa cucereasca lumea, Halep a avut de cucerit Romania. Iar ambitia ei a venit si dintr-un complex de superioritate, obligatoriu unui membru al unei minoritati ca sa sparga blocada majoritatii. Dar aici, Romania are o mare calitate, stie sa primeasca cu paine si sare, stie sa asimileze. Tot asa, Hagi, Duckadam, Ienei, Boloni, Belodedici, Patzaichin, Iolanda Balas au transferat eforturile lor in succese gigantice pentru Romania.
Sa o tinem strans, deci, pe Simona, asa cum ii dorim si ei sa tina strans locul 1 mondial.