Parerea mea, www.sport.ro

Vânătorii de capete

Dinamo o ia de la capăt. Iar. La fel ca atunci când Rednic abia a sosit, la fel ca atunci când a venit Niculescu, când au venit Bratu, Miriuță, Contra și putem merge tot așa la infinit până spre minus infinit. Concluzia rece e că visul unei nopți de iarnă – o calificare în play-off – s-a încheiat. Iar. Al doilea an la rând. Și nu mai e o întâmplare.

Nu e momentul să căutăm probleme la jucători. Sau… NU MAI E momentul. E momentul să ridicăm capul mai sus. La cel care decide. Negoiță a pozat mult cu trofeul salvatorului echipei după eliberarea de sub jugul insolvenței. Aflăm însă că e cercetat penal pentru insolvență ilegală. Că, de fapt, tot ce s-a întâmplat atunci nu ar fi fost corect. Vom ști mai precis în martie. Sau nici în martie, la cum sunt procesele de la noi, unde riști să fii condamnat la moarte azi și să ai dreptul să omori tu pe cineva mâine.


Indiferent cu ce scor se va termina meciul de la tribunal, Negoiță are nevoie de un nou trofeu în afară de cel de la insolvență. În timp ce rivalele cu care se compară Dinamo vânează trofee, Dinamo prea s-a obișnuit să vâneze capetele, „luatul de la capăt”. Ar trebuie să fie pentru ultima oară când Dinamo ratează startul.

Tind să cred că cel mai mare transfer făcut de Negoiță în ultimii ani este readucerea lui Rednic din toamnă. Atenție, nu aducerea, ci readucerea pentru că a fost o mutare cu mai multă putere! Pe lângă că l-a sacrificat pe Claudiu Niculescu (ce nedrept pare, nu?), Negoiță și-a călcat și pe mândrie, s-a făcut că a uitat orice război cu Rednic după despărțirea cu pumni strânși din urmă cu trei ani.

Au fost trei ani pierduți și poate că Negoiță nu vrea să mai piardă și alții. La fotbal dacă pierzi ani, pierzi și bani. În tot acest timp fără Rednic, Dinamo a strălucit doar din Momentul Contra, cu acea calificare spectaculoasă în play-off , lupta la titlu până în ultima etapă și, pentru cine își mai amintește, Cupa Ligii. Dar generațiile nu se pot compara. Ca să vedem cât a pierdut Dinamo în anii ăștia, trebuie doar să ne amintim că atunci pe lângă Nistor mai erau Nemec, Palic, Mahlangu, Nedelcearu sau Hanca, în vremurile când Hanca chiar juca.

De la plecarea lui Rednic, Astra, Viitorul și CFR au luat campionate, iar Craiova s-a umplut de bani și a atins și trofee. Singura care a pierdut ceva a fost Steaua, și-a pierdut numele, a devenit FCSB, dar tot a adunat bani și tot a mai prins câte o primăvară europeană. Ca să ajungă lângă aceste echipe, Dinamo trebuie să înțeleagă că trebuie să mai renunți și la orgolii. Nu poți să faci revoluții la nesfârșit, după moda revoltelor din America de Sud, am văzut cu ce consecințe…

Sau, dacă nu renunță la orgolii, Dinamo ar trebui să fie motivată spre performanță chiar și de invidie. „Hai, domle, pot toți să aibă rezultate și nu putem noi?”

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply