Browsing Tag

proteste

LUMEA

Generația Victoriei

Credeam România moartă. E trist, știu, condamnați’mă pentru asta! Deși aș putea să scap, să fiu grațiat. Și România să fie moartă într’adevăr.

Am ieșit în stradă să văd România mea. Am mers la ea ca la moaște: Pare vie, dar e moartă. Pare moartă, dar e vie! victoriei

I’am văzut părțile care o compun. I’am văzut pe românii din stradă. Mai multe zile. Ca să nu mă înșel. Judecați’mă iar! Că am fost mai mult din curiozitate, și nu pentru a o ajuta…

Păi dacă spun că o credeam moartă! Dacă eu chiar o credeam moartă!? Cum poți să ajuți un mort??

Când am văzut însă că mișcă, am sărit! Nu știam ce să fac mai întâi. Am râs de bucurie, ca părinții care își văd fiii întorși de pe front după ani de război, deși îi credeau morți de mult.

Am avut și lacrimi în ochi. Recunosc. Când am văzut copiii cu sutele în Piața Victoriei. N’aș fi putut să vă spun ce simt. Aveam un nod în gât care nu voia să treacă.

România mea trăia! Era lovită, sângera, dar organele vitale erau neatinse. Celulele tinere erau sănătoase!

I’am simțit pe români frați între ei. Nici o metaforă, nici o vrăjeală! Martori îmi sunt cei care au fost acolo și care și’au regăsit frații. Românii nu erau cum mi’i aminteam eu. Nebuni în trafic, înfumurați în spatele ghișeelor, ignoranți cu natura din jurul nostru. Era cu totul altă imagine! Ne priveam cald unii pe alții, desființând cuvântul „străini”. Ceream să le fac poze. Mesajelor, costumațiilor, copiilor lor. Absolut toți au acceptat zâmbind complice. Eram personajele din Fight Club, care ne întâlneam în timpul zilei în oraș. Toți știam că ne dorim un bine comun.

Rectific! Nu chiar toți! Am văzut și unii scrupuloși, care urmăreau suspect de tacticos tot ce mișcă. I’am respectat așa. Nu poți sti care sunt oamenii serviciilor – în fond, la muncă – și care intruși, căci strada are totuși niște adversari.

Nici n’am avut pretenția la o Românie complet sănătoasă. E rănită. Bolnavă. Urme de cangrenă, puroi, infecție. Însă pot dispărea! Sistemul imunitar poate face minuni. Și aici nu e vorba de sistemul care încerca să impună imunitatea juridică.

Gandhi a spus odată că atunci când și’a dat seama că totul depinde de el, s’a liniștit. Daca românii mei ar conștientiza că de ei depinde ca legea să fie lege, cinstea să fie cinste și sănătatea să fie sănătate, România ar fi România, iar ei ar redeveni ei înșiși. Încrezători în ei, gata oricând să crească. Puri! Ca atunci când erau copii.

Ca acești copii care au ieșit acum în stradă, Generația Victoriei, pe care i’am adorat și i’am adoptat cu toții. Pe care ne’ar durea să’i vedem peste 10-20-30 de ani dușmanii cauzei lor de acum.

***

Credeam România moartă… N’am spus că nu o mai cred așa. Ci doar că mi’o doresc vie. Am aflat că 20 de milioane de oameni și’o doresc vie. Ca dacă moare ea, mor și ei. Sau, în cel mai bun caz, vor migra către un alt trup. Nefericit destin al unui transplant nedorit.