Monthly Archives

februarie 2017

www.sport.ro

Ilogica Astra

Genul programului: S.F. Plus Drama! Si Western. Cu izul Estului Salbatic importat de Sumudica in aerul aristocratic al Londrei. Victoria Astrei la West Ham nu poate fi invatata la scoala. Nici nu se preda. Pentru ca nu are logica. Poate fi doar admirata.

Insa admiratia a costat in timpul meciului. Pulsul 200, de care vorbea Sumudica; oxigenul rarefiat, pentru cei care isi aminteau totusi sa respire. Astra a reusit probabil cea mai nedreapta victorie romaneasca din fotbal, dar cui ii mai arde de dreptate cand trebuie sa te lupti cu 11 clone ale lui Goliat?

Cea mai mare parte din glorie e a lui Sumudica. Bun, nebun, smecher, pervers, nu conteaza! I-a iesit. Cazut ca din luna pe o banca de antrenor, a primit jucaria dupa care a plans doua luni, confiscata de niste parinti duri, poate prea duri.

A avut 90 de minute sa creeze filmul pe care l-a pregatit in mintea lui o vara intreaga. In tara lui Shakespeare, scenariul nu i-a apartinut insa lui. Nici n-ar fi fost atat de masochist! Sumudica a fost condamnat sa joace nu la ruleta atat de draga lui, ci la ruleta ruseasca. Aici orice greseala ar fi fost ultima. Dar n-a fost cazul.

Din iarba zeul a fost de departe Lung. Silviu Lung. Fara “Junior”! Nu e cu nimic mai prejos decat faimosul sau tata, de la care a invatat cu siguranta despre acel 0-0 magistral al Romaniei din ’82. La Florenta, impotriva Italiei, proaspat devenita campioana mondiala. Si istoria se repeta. Silviu Lung de acum e omul de care s-a indragostit mingea. Care ori de cate ori pleca din piciorul vreunui englez, fugea la el, sa il atinga, sa i se predea.

Din film nu putea lipsi Alibec, trimis in prima linie sa joace rolul legendarului Cid. Mai mult mort decat viu, Alibec a intrat doar ca sa-i sperie pe englezi, sa-i hipnotizeze, sa-i vrajeasca si sa-i faca dupa meci sa se intrebe cum de s-au lasat pacaliti de fantoma lui.

Si tot nu era de ajuns. Mai era nevoie de un Teixeira. Si repede! Norocul Astrei a fost ca el era deja inventat. Traia si la randul lui, i-a dat viata mai departe Astrei. Abandonati de Budescu, parasiti si de Gaman, tradati de Enache, Boldrin si De Amorim, fotbalistii Astrei au ramas cu un singur lucru, dar suficient – aura de campioni. De care daca tii cont ai un unic destin: castigi!

 

N.B. Articol apărut pe 26 august 2016 pe www.sport.ro după victoria Astrei, 1-0 cu West Ham, care a adus calificarea în play-off-ul Europa League.

http://www.sport.ro/europa-league/de-ce-victoria-astrei-e-absolut.html

www.sport.ro

Dopingul prin pașaport

Ma scoate din sarite trucul asta cu Saritov bronz olimpic pentru Romania. Nici nu se bucura nimeni. Si de ce te-ai bucura pentru medalia castigata de un luptator cecen devenit roman acum 3 luni? Nu e decat un alt tip de doping: dopingul prin pasaport.

Prima informatie care a aparut e ca Saritov a avut un singur suporter roman in timp ce lua medalia. Desi era ultima zi a Jocurilor Olimpice si putini mai aveau de pregatit vreo competitie, doar Covaliu de la scrima a mers sa-l vada. Excludem presa si pe cei din Federatia de lupte.

N-am nimic cu Saritov, pare baiat bun. Poate fi un bun roman si fara sa fie roman, dar medalia castigata de el nu e a Romaniei. Practic, Romania se foloseste de el ca sa minta prin lume. Si se minte singura ca merge treaba. Nu merge!

Imi plac mult luptele. E vorba de primul sport pe care l-am practicat la un club sportiv. Mai trag cu ochiul prin fenomen si nu arata deloc ca un sport care sa aduca medalii olimpice. Multi il folosesc doar ca o rampa de lansare spre MMA. “Pentru ca acolo sunt bani”, e argumentul lor. Si e greu sa-i contrazici, desi luptele sunt al 5-lea sport ca medalii olimpice pentru Romania.

Dar medalia asta nu reprezinta nimic! Daca chiar ar conta, inseamna ca ar fi un exemplu de urmat. Iar sefii de federatii si de la COSR ar trebui sa alerge prin lume dupa sportivi care ar accepta sa concureze pentru Romania. Nu e o solutie!

Spun asta desi fac parte din cei care sustin naturalizarea de jucatori pentru nationala de fotbal. Simt ca Romania ar creste cu ajutorul strainilor. Insa primele semne ma sperie. Aud – dar refuz sa cred – ca Federatia a dat ordin sa se stearga toate imaginile cu generatiile din trecut ale Romaniei de pe peretii bazei de la Mogosoaia, acolo unde sta in cantonament nationala.

Accept ca Burleanu si noua sa gasca sunt in conflict cu Generatia de Aur, dar refuz sa accept ca se poate ajunge atat de departe. Aud ca in locul imaginilor gloriase vor aparea expresii care sa ii motiveze pe jucatori. Mi-i si imaginez cu jambierele peste umeri privind ca la cai verzi pe pereti catre cine stie ce maxime care sa-i transforme subit in Messi sau Ronaldo. Mai bine le-ar trimite mesajele respective pe facebook, macar asa le-ar vedea si ei mai des.

Ce te poate motiva mai mult decat sa-i vezi pe Hagi, Popescu, Dobrin, Lucescu sau Dobay? In fine… Daca planul va merge pana la capat, le amintesc si eu o maxima: “O imagine face cat o mie de cuvinte”.

 

N.B. Articol apărut pe 22 august pe www.sport.ro după ce luptătorul Albert Saritov a câștigat medalia de bronz pentru România la J.O. 2016.

http://www.sport.ro/opinii/dopingul-prin-pasaport-bogdan-hofbauer-despre-medalia-castigata-de-cecenul-saritov-pentru-romania-la-rio.html

www.sport.ro

Decide-te! Lecția lui Hagi

Stii momentele alea in care te grabesti rau, rau de tot. Atat de tare ca nu-ti permiti sa iei ziarul de pe taraba chiar daca sunt doar doi oameni la rand. Si alergi in continuare!

Era toamna lui 2001 si pe prima pagina uriasa a ProSport-ului era o poza parca si mai mare cu Hagi. Si un ordin: DECIDE-TE! In timp ce alergam, ma gandeam ce-ar putea scrie.

Era dupa eliminarea de la barajul de mondiale cu Slovenia. Hagi intarzia sa spuna daca ramane selectioner sau nu. Am considerat totusi nedrept tonul cu care ProSport il repezea pe Rege. Peste 10 ani Hagi a fost chemat iar la nationala. S-a tot gandit, a tot pus conditii si Sandu l-a numit in locul lui Razvan Lucescu pe Piturca. Se leaga.

De curand, Hagi a facut 0-0 cu acasa cu Gent. Fara mai multi titulari, desi… cine o mai fi titular si pe la Viitorul?! A declarat imediat dupa meci ca e fericit. E o regula: daca esti bucuros sau suparat – nu spui asta! Se vede. Hagi era necajit, dar spunea ca e bucuros. Of, nu merge asa!

Hagi a mai spus ca a gresit la meciul tur. Desi dupa durerosul 0-5 din Belgia poza tot in om satisfacut. Pai, decide-te!

Hagi ne spunea ca l-a invatat Cruyff ca e acelasi lucru sa pierzi cu 5-0 sau cu 1-0. Nu! Cruyff nu se referea la un prim meci dintr-o dubla de cupe europene. De la 0-1 in tur si cu titularii in retur, erau sanse sa il vedem pe Hagi cu adevarat bucuros.

Hagi s-a sucit si campionatul trecut. Pe final, cu sanse mari la titlu a schimbat exagerat de mult la jucatori. Nici el nu si-a gasit locul. Ba a stat pe banca, ba s-a urcat in tribuna. Din nou indecis. A pierdut.

Ce sa intelegem si din bataia de la Medias? Hagi ne spunea ca pentru acest meci nu au jucat unii returul cu Gent.

Zilele astea tot el ne spunea ca a fost „iute” ca jucator. Nu inteligent, dar iute. Incerca de fapt sa ne testeze. Noi stim ca a fost teribil de destept ca jucator. Si, da, iute! Avea ceva ce acum ii lipseste. La naiba, chiar se decidea repede! Stia cand sa traga la poarta si cand sa paseze. Stia doar el! Si ii surprindea pe toti! De ce nu o face si acum?

Acum, dupa 15 ani, mai mult ca niciodata, acea prima pagina de ziar i se potriveste de minune. Fii mai hotarat, Rege, ca-ti iese!

 

 

N.B. Articol apărut pe 8 august pe www.sport.ro la puțin timp de ce Viitorul a fost eliminată de Gent din Europa League.

http://www.sport.ro/opinii/decide-te-lectia-de-acum-15-ani-pe-care-hagi-inca-incearca-sa-o-invete-la-viitorul.html

SPORT

Rio de JALEiro

Cica nu mai exista echipe mici. M-am săturat să aud asta. Poate nu există echipe mai mici! De ce să înghițim gluma cu Angola?

Și invers. M-am săturat să aud și povestea asta că nu ne comparăm cu alții, când ei sunt mai mari. Sau mai bogați. Sau orice mai știe dicționarul de sinonime pentru „mai buni”. Uite că dintr-o dată și Brazilia trebuie privită de jos, nici măcar de pe picior de egalitate.

M-am săturat și să văd mereu complexul de inferioritate înainte de orice duel. Urmate de clasicele explicații pentru eșec.

Naționala de handbal doar confirmă ceea ce începuseră ceilalți sportivi români chinuiți prin Rio. Unii care au condus până spre final, dar n-au știut să păstreze momentul bun. Alții care au fost conduși constant, dar n-au avut norocul ca adversarii lor să aibă un psihic de gumă și să cadă pe final.

Ce tot noroc…? Suntem cumva la jocuri de noroc? Adică n-am avut noroc la zar sau ce?

Dar nu cumva am avut „ghinion” de fapt la organizare? La propria organizare? Oare eșecul olimpic care prinde contur nu a fost schițat deja când șefii sportului românesc au ales șefii COSR? Când Bellu și Lipă au pierdut mai urât decât în orice concurs al carierei? Când au îndrăznit să candideze fără un gram de meldoniu electoral și au fost umiliți prin vot de foștii lor colegi de suferință, transformați subit în creatori ai dezinteresului național în sport?

Când tot felul de șefi de federații, cu toată responsabilitatea pe care le-o dădea funcția lor, au semnat dezastrul care apare acum?

Finalul e inevitabil pentru că ne-am tot învârtit într-un cerc – evident, olimpic – care a adus și imaginea rușinoasă cu „Tea Romania” pe echipament. O poantă desprinsă parcă din „Ceaiul de la ora 5”. 5 dimineața, ca să respectăm și fusul orar.

 

N.B. Articol scris pe 7 august 2016 după înfrângerea naționalei de handbal feminin, 19-23 cu Angola la Jocurile Olimpice Rio 2016

www.sport.ro

Pentru că Steaua nu e România

Daca mai era vreun metru patrat de Romania in Steaua, acela a disparut aseara. Nu exista nicio legatura intre neputinta romanismului in fotbal si succesul Stelei.

Asemanari au existat doar pana la revolutie, cand – nu-i asa? – toate erau la fel. Apoi, Steaua a ales alt drum, urmand un GPS editie limitata pe care altii nu reusesc sa puna mana.

Nici traditia lui Dinamo, nici suporterii Rapidului, nici pasiunea olteana sau banii si ambitiile altor patroni de sezon nu au putut concura vreodata cu pedigree-ul Stelei. Iar gena s-a activat si aseara. Si in tur si in retur, Steaua a demonstrat, fara sa ne putem explica de ce, ca nimeni nu putea sa faca la fel. Orice alta echipa romaneasca ar fi cedat cumva in maniera Astrei de la Copenhaga. Asa a fost mereu, Steaua e singura echipa care poate pronunta expresia coeficient UEFA.

Becali nu e un amanunt, ci un element cheie in povestea Stelei moderne

Am sperat mereu sa nu ajung sa spun asta, dar ma vad silit sa recunosc ca Becali nu e un amanunt, ci un element cheie in povestea Stelei moderne. Pe atat de injurat pe cat se crede el iubit, Becali a ales calea care i-a adus ieri Stelei 10 milioane de Euro, existenta in Europa si alti cativa ani de viata. Fanii care ii reproseaza strategia au si ei dreptate. „Pentru ca… de ce?” Pentru ca simt ca Steaua a putut tot timpul mai mult. Nu doar pentru ca a murdarit icoanele Stelei: Hagi, Lacatus si ceilalti care tindeau sa il umbreasca.

Dar diferenta dintre un geniu si un nebun e succesul. Desi faptele par uneori identice. Iar cei care nu-l suporta vor putea sa-i reproseze mai multe abia cand alte echipe romanesti se vor putea compara cu Steaua. Dar cine? Dinamo inca e in convalescenta dupa transfuzia de sange, Astra e cyborgul adus din laborator, care nu atrage tocmai pentru ca ii lipseste sufletul, iar de echipele de traditie disparute a devenit plictisitor sa vorbesti.

Si tocmai pentru ca are sange albastru – aici nu e vorba de rosu-albastru – Steaua a reusit mereu sa gaseasca in ea un salvator. Azi numele lui e Stanciu. El, copilul pus la colt de Reghe in mandatul trecut. Judecat in grup pentru ca se inhaitase cu Iancu, dar renascut cand Steaua nu mai avea un lider pe fotbal. Lideri de genul Bourceanu-topoare-topoare nu califica o echipa intr-o dubla ca Steaua – Sparta Praga.

Insa Steaua a avut mereu fotbalistii care fac diferenta. Si a stiut sa-i transfere de fiecare data.

Chiar, stiti cate echipe l-au mai vrut pe Stanciu? Niciuna! Cand vrei cu adevarat un fotbalist e imposibil sa-l pierzi pentru 10.000 sau 50.000 de euro. Pentru ca ei se transforma in titluri si in milioane. E ceea ce, de exemplu, sefii lui Dinamo n-au inteles nici la Chiriches, nici la Chipciu. Dar nici ceilalti din Romania. Si de asta Steaua nu e in Romania.

 

NB: Articol aparut pe 4 august 2016 pe www.sport.ro dupa Steaua – Sparta Praga 2-0. Steaua s-a calificat in play-off-ul Champions League.

http://www.sport.ro/opinii/becali-nu-e-un-amanunt-ci-un-element-cheie-in-povestea-stelei-moderne.html