Liga I

Nu s’a pomenit străin care să calce în România și să nu ridice în slăvi arhitectura și măreția Casei Poporului. Ca și cum ar fi dintr’o altă lume, românii au de regulă o altă părere. Ba că arhitectura e un amestec de stiluri, ba că e prea kitschoasă, ba că zona aia strică tot. Ce nu au curaj românii să spună, dar păstrează în gând, e că acea Casă a Poporului a fost ridicată cu mii de ore de sclavie a mii de oameni: cei care au trudit pe șantier, cei care au căzut în carierele de marmură, toți cei care au fost luați cu forța din case pentru un vis care nu era al lor.

Însă pentru cei care văd doar produsul final… „It’s so beautyful!” La fel ca mărețiile din Dubai, sau ca structurile din orașul creat peste noapte în Kazahstan, Alma-Ata, creații sprijinite de un lobby pompat puternic de banii din hidrocarburi, că nu te lasă sufletul să’ți pui problema cu câtă suferință s’au ridicat. Trebuie doar să’i admiri pe glorioșii conducători.

Ce legătură are Hagi cu lucrurile de mai sus? Pai are…

Credit foto: ProSport

Hagi s’a făcut de râs după cea mai nouă din înfrângerile cu Steaua când l’a gonit pe „Tase al lui” de la interviul pe care îl dădea după meci. Pentru că Viitorul pierduse. Hagi era nervos…

A văzut reacțiile gestului său în presă și criticile suporterilor. Și a zis că nu e bine. Trebuie precizat că Regele urmărește lucrurile legate de imaginea sa. Și, brusc, a doua zi după scripturi, Academia sa a luat atitudine. Concluzia clubului (nu cumva să credem noi că Hagi ar fi la mijloc! nu! clubul!) e că a greșit Tănase.

Tase al lui Hagi nu era omologat să vorbească cu presa după meci. În comunicatul clubului zice clar că la înfrângeri nu vorbesc decât cei de la flash-interviuri. Când l’a prins pe Tănase dând declarația frauduloasă în catacombele Arenei Naționale, Hagi știa cine are voie să vorbească după acel meci și cine nu.

Ne amintim că Hagi a văzut din înaltul tribunei acel meci. S’a retras de pe banca Viitorului în aceste vremuri tulburi în care echipa nu mai are rezultate bune. Dar știa tot ce se întâmplă, știa o decizie de ultimă oră! Luată instant, la distanță mare de el! Regele s’a dat de gol, de fapt. El nu l’a lăsat pe cel mai bun jucător al său să’și spună punctul de vedere. Nici pe timpul lui Ceaușescu nu puteai să te lipești la casă, mașină sau telefon dacă nu erai înscris pe listă. Ei bine, după înfrângerea cu Steaua, Tănase nu mai era pe listă. Bine, el, Hagi, a vorbit chiar și la înfrângere, deși n’a fost de facto antrenorul echipei. Dar el e Hagi!

De regulă, rotația jucătorilor care merg să dea interviuri ține de ofițerul de presă al clubului, uneori de antrenorul de pe bancă, dar și de opțiunea televiziunilor deținătoare de drepturi. Și halal vremuri, Liga I are 3 astfel de televiziuni. Cu toate astea, Hagi știa la câteva minute că Tănase are interzis să deschidă gura! Cei de la club i’ar fi interzis.

Dacă îl întrebi pe Hagi chestiuni legate de echipă, răspunsul include mereu zicerea „noi”, „noi, antrenorii”, „noi, staff-ul”, inducând ideea că el e doar un pion pe tabla pe care, toată lumea vede, e regele însuși. Artist, ca și pe teren, Hagi amestecă scene sublime din Discursul Regelui cu altele compromițătoare din Dictatorul.  El creează personaje, funcții, mandatează oameni să ia decizii într’o lume paralelă, când în cea reală, el decide totul.

El știa că Tănase nu are voie să vorbească! Repet ideea pentru că în spatele ei se ascunde întreaga filosofie a lor, celor de la Viitorul. Singura echipă din lume probabil, care are site, dar acesta nu poartă numele echipei, ci a patronului său.

Hagi sugerează că are o mână de oameni cu idei la Academia lui, iar toate elementele de cult al personalității care se întâmplă acolo, n’ar ține de el. El nu știe. Vă amintiți că, de fapt, Nea Nicu era bun, tovarășa era cea care făcea lucrurile rele din țară. El nici nu știa.

Comunicatul în care Tănase este pus la zid pe pagina clubului e din bancurile absurde cu:

1. Regele are întotdeauna dreptate
2. Cand regele nu are dreptate se aplică regula (1).

Hagi nu își asumă că a greșit. Noi, cei care l’am admirat și îl apreciem pentru că oferă în continuare ceva lumii fotbalului, lumii care l’a făcut mare, ne întrebăm unde e defecțiunea. Știe că a greșit, dar nu vrea să accepte – consecință a orgoliului său – ori el chiar crede că are dreptate? Pentru că dacă lui îi rezultă că are dreptate, dacă nu vede că e o gafă cât Casa Poporului, e îngrijorător. Așa cum pe vremuri dribla în viteză marii fundași ai Pământului, Hagi se apropie cu pași repezi de anii la care liderii încep să devină dictatorii cu absolută dreptate. Și e păcat de numele lui. Și de cariera de antrenor către care tinde.

Când Hagi amintește… De  fapt nu Hagi! Când clubul amintește în comunicatul postat pe site de amploarea pe care a luat’o în presa din România, el, de fapt, vrea să îi tragă de urechi și pe jurnaliștii din Carpați. Cei care au semnalat momentul. Dar dintr’o țară maruntă ca România nu pătrund în presa internațională decât lucrurile inedite sau marile evenimente.

E drept, n’am găsit în presa internațională referiri la gestul de tip baron local al lui Hagi cu Tănase. Dar poate că jurnaliștii străini încă sunt în căutarea termenului cu care să traducă epitetul UȘCHEALA! Oameni ca Ferguson, Guardiola, Lippi sau Joachim Low încă nu le’au dat posibilitatea să îl folosească.