Browsing Tag

Liga I

www.sport.ro

Unirea cu Steaua

„Ce nu te omoară, te face mai puternic” – steliștii s’au purtat în derby-ul cu Dinamo ca și cum cuvintele de mai sus ale lui Nietzsche au fost scrise pentru ei. Condamnată la dispariție de Armată, de tribunale, de o mare masă de suporteri, Steaua a avut exact restartul de care a avut nevoie. Derby cu Dinamo și victorie!

Da derby! În afară de Lăcătuș, Talpan și alți oameni cu interese ale lor, toată lumea a văzut acest meci ca pe un derby istoric al României. Absolut toți dinamoviștii au declarat după meci că urâțenia de nume FCSB nu există decât pentru hârtii pe care nu le bagă nimeni în seamă. Și că legile nescrise sunt mereu mai presus decât cele scrise.

Ca în timpul unui război, steliștii s’au uitat unii la alții ca să vadă câți mai sunt. Erau destul de puțini și pe teren. Reghecampf făcea constant recensământul în lotul Stelei încercând să inventeze un nou fundaș, de la începutul meciului până la final. Jucătorii nu l’au dezamăgut. Au arătat că sunt în primul rând fotbaliști și că pot juca oriunde în aceste vremuri – după mine – cele mai grele din istoria clubului.

Poate nu întâmplător, Nedelcearu a spus după meci că Steaua și’a dorit mai mult victoria decât Dinamo. O vorbă pe care el și’a dorit’o rafinată, poate dublu rafinată, dar o vorbă prin care el nu face decât să se autodenunțe pentru o vinovată lipsă de chef.

Steliștii au arătat, nu doar că sunt uniți, au arătat, în sfârșit, și răutate. Acea răutate venită din instinctul de supraviețuire. Reghecampf și jucătorii au renunțat la toate alibiurile, scuzele și pretextele văzute în prima parte a sezonului. Și în felul au dat de înțeles că în felul ăsta nimeni nu le poate sta în cale.

Când golul victoriei îl dă pe finalul meciului un jucător abia introdus în teren e și victoria antrenorului. Reghecampf a primit o doză uriașă de încredere din partea tuturor grație acestei victorii, cu ajutorul căreia și’a mai spălat tabloul antrenorului de succes, acoperit de praf în ultimii ani.

Mai mare decât inspirația cu Boldrin, la Reghecampf mi se pare tactica inspirat aleasă cu mijlocașii Pintilii și Moke pe post de fundași centrali într’un meci cu una dintre cele mai ofensive echipe din Romania, Dinamo, care i’a dat 10 goluri Stelei în ultimele 3 meciuri – toate de dată recentă.

Momentele dificile pentru Steaua nu s’au terminat, dar victoria cu Dinamo după serie de derby-uri groaznice conduc către o singură concluzie: Steaua e principala favorită la titlu. Cu șanse mai mari și decât FCSB.

aprilie 2, 2017 by
www.sport.ro

Din greșeală în greșeală spre victoria finală

Are și play-off-ul clișeele lui. Moda sezonului de primăvară-vară aduce conceptul de „finală”. Nu există declarație a unui antrenor sau jucător de Liga I care să nu îl conțină. „Mai avem 10 finale”. Sau 7. Sau 4. Cât e interesat să numere fiecare. Deși finala, de când se știe fotbalul pe lumea asta, e una singură. Și acum e departe de toți. Ce legătură are cu Steaua?

Steaua nu prea joacă. Și nici nu prea câștigă. Dar și când câștigă… Exact când trebuie, câștigă! Are doar două victorii din 7 anul ăsta. Cele obligatorii! Ștearsă, fără să placă cine știe ce, Steaua a ajuns prima din România. Cu aroganța clară cum că prima a fost mereu. Te uiți în clasament și pare falsificat.

Steaua e și prima care s’a trezit. A hibernat puțin, dar sperie instant când își arată mușchii. Steaua nu a luat steroizi, are și forță. Cu o singură victorie pe lună, Steaua rămâne stăpâna campionatului pentru că a știut să dea restart când a trebuit. Nu e un noroc că Steaua i’a avut cu CFR pe Gnohere și Ovidiu Popescu. Și nici nu e noroc că ei au s’au ridicat ca spuma exact acum.

Gigi Becali a cântat și la meciul din toamnă cu CFR „Lăsați’ne să ne pregătim de Champions League”. Atunci înainte de meci, acum după. Nu e vorba doar de mândrie și orgolii. Becali a nimerit’o iar.

Oricâte merite ar avea Reghecampf, Ovidiu Popescu a fost promovat la mijloc la cererea patronului. Și alintatul Lampard a arătat cum ar trebui să se bată loviturile libere la Steaua, obicei uitat de la plecarea lui Sânmărtean.

Când Becali a sărit în sus ca Gnohere și Alibec nu au ce căuta în același timp în echipa de start a Stelei, a sărit din schema și Gnohere. Dar a intrat pe teren exact când a fost nevoie să dea golul.

La cum arată acum, Steaua nu face pe nimeni să se îndrăgostească de ea. Dar o iubesc, oricum, deja destui. Și poate că merge ea așa cum spune vorba veche „din greșeală în greșeală”, dar continuarea e exact cea care aduce sensul în fotbal. Victoria finală.

 

 

martie 13, 2017 by
www.sport.ro

Leo cel Groaznic

Bun venit la pușcărie! Nu e noul fel în care îl poți saluta pe Grozavu. E felul în care îi ia în primire Grozavu pe jucători! Felul în care îi așteaptă să le facă felul. Uitați tot ce știați până acum despre sport! Că te face mai bun, mai luptător, că te învață să pierzi. Cu oameni ca Grozavu, înveți că de fotbal mai trebuie să și fugi. Și din teren, și din tribune!

Nu e o mare surpriză că Grozavu l’a luat la pumni pe Golofca pe banca de rezerve. Am văzut de multe ori comportamentul agresiv al lui Grozavu. Deși fotbalul e prin excelență domeniul oamenilor tari, aseară Grozavu a încurcat sporturile. A mutat ringul pe stadion. Într’un mod parșiv, nu maiestuos ca la epocalul Rumble in the Jungle, când Muhammad Ali l’a făcut K.O. pe invincibilul Foreman.

Ultima oară l’am văzut pe Grozavu acum două săptămâni. A făcut o umbră imensă când a intrat în sala de conferințe după Dinamo – Botoșani. Chiar e uriaș. Și nu zici că azi-mâine va împlini 50 de ani. Arată a bărbat strong. Dar nici să nu credeți că fotbaliștii de 25 de ani sunt niște amărâți. Sunt sportivi! Dar ei nu se iau la bătaie cu antrenorul pentru că nu își permit asta. Leo face pe Grozavu pentru că știe că nu are ce să i se întâmple. Iar șefii fotbalului de la noi nu au pedepsit niciodată asemenea gesturi.

Cei care spun că bătaia e ruptă din rai, nu au fost acolo. Doar încearcă să ne manipuleze ca să acceptăm niște apucături care arată neputință. Grozavu l’a controlat la maxilare pe Golofca pentru că simțea că EL nu poate mai mult. Că nu găsește soluții și că pierde meciul. Vedem asemenea atitudine la mulți antrenori proveniți din sportivi. Simt că ei ar fi putut mai mult dacă ar fi fost pe teren. Dar nu își pun problema că, poate, meseria de antrenor nu îi acceptă.

Dacă Grozavu ar juca în zilele noastre, ar putea fi titular la națională. Era peste ce vedem acum prin apărarea României. A și jucat câteva meciuri la națională. Chiar în 1994, înainte de mondialul magic din America. Dacă soarta ar fi fost puțin altfel – nu e nicio exagerare! – Grozavu putea ajunge în Generația de Aur. Despre el vorbim acum.

Ne place să vedem îndârjirea fizică, numai că de multe ori limitele depășesc scopul pentru care a apărut sportul. Îmi vine în minte cartea autobiografică scrisă de gimnasta Maria Olaru, de unde reiese că Bellu și Bitang nu erau diferiți de Grozavu. Elisabeta Lipă i’a reproșat fostei mari gimnaste că nu trebuia să aducă în public mizeriile ascunse ale sportului. Evident că duritatea fizică și verbală e mai des întâlnită în sport decât se vede în realitate. Decât ne place nouă să acceptăm.

În timpurile pe care le trăim acum, comportamentul e cenzurat mult de ceea ce e corect politic, fizic sau geografic. Însă e o lume cu două fețe, diametral opuse. Formatorii de campioni își susțin duritatea prin faptul că dacă te porți cu zăhărelul cu sportivii pe care îi creezi, riști să îi lași apoi într’o lume care îi va devora. Pentru că îi ia neobișnuiți cu greul. Și asta nu e doar în sport. Copiii protejați de tot ceea ce le’ar putea face rău ajung mai devreme sau mai târziu într’o lume sălbatică, crudă, deloc asemănătoare cu cea în care sunt ei antrenați. E lumea blestemată des de mulți dintre noi. E lumea în care parcă tot ce faci e greșit. Ori ești prea dur, ori ești prea blajin.

Buddha spune că rămâne întotdeauna calea de mijloc. Și că ăla e secretul. Și că ființele umane aduc un randament mai bun dacă nu sunt umilite.

martie 7, 2017 by
www.sport.ro

Fotbalul se întoarce acasă

Se spune că sportul, fotbalul formează caractere. Așa și este! Steaua a dat aseară o mare lecție. Toate scenariile care o vedeau pe Steaua prostituindu’se de dragul unor orgolii de mahala s’au prăbușit. Vă mai amintiți cacealmaua calendarului mayaș? Iau dat unii un copy-paste inutil la fotbal. Un nou eșec pentru metoda calendarului.

Steaua și’a făcut programul ei. Pe el era trecut binele propriu și onoarea. Și sănătatea. Sănătatea fotbalului! Steaua oricare ar fi ea – așa cum sarcastic au scris’o dinamoviștii pe afișul de vânzare al biletelor la derby – a dat cel mai pur exemplu de răzbunare. „Arată cât ești de bun!”

Cât despre rivalitate… piranha nu se mănâncă între ei. Sunt și alții în joc.

Gestul Stelei e și un răspuns. Pentru 2007. Deja campioană cu 4 etape înainte de final, Dinamo a bătut’o pe CFR și a ajutat’o pe Steaua să urce pe locul 2. Steaua a prins viteză maximă: preliminariile Champions League și imediat grupele. Ceea ce Dinamo n’a reușit cu toate că era campioană. Remember Lazio.

Deși nu asta mi’am propus, observ că am ajuns să aduc laude pentru niște lucruri, de fapt, normale. Practic, asta e prima regulă la fotbal: să joci ca să câștigi. Nu’i mare chestie… Dar „într’o lume a minciunii universale, să spui adevărul e un act revoluționar”, spunea George Orwell. Ne’au ajuns aceste vremuri în fotbalul românesc. Așa că, uite, apreciem și asta.

Partea nedreaptă a efortului Stelei e că ea a fost aproape să piardă cu Mediașul. Și atunci, nu o mai credea nimeni. Așa cum în 2007, și Dinamo risca să piardă cu CFR. Organele vitale de atunci, Dănciulescu și Niculescu, nu au jucat. Erau suspendați. Profețeau unii că asta făcea parte din scenariul prin care Dinamo urma să sară coarda cu CFR. Mai-așii fotbalului.

Partea ironică e că Steaua a jucat acum pentru Dinamo, deși nu joacă mare lucru. Steaua n’a condamnat’o pe Dinamo, dar nici nu s’a ajutat prea mult cu punctulețul ăsta de la Mediaș. La 5 puncte de Viitorul și cu o singură victorie în acest an, Steaua merge pe sârmă și se clatină serios.

Iar Becali a avut o nouă ieșire agresivă la adresa propriei echipe. Steaua trăiește un prezent greu. Dar are viitor. Și nu doar ea. Tot fotbalul. Când îți faci treburile corect, binele e o consecință. Steaua de la Mediaș a arătat sublim că merită să mergi la stadion ca să o vezi.

 

 

februarie 27, 2017 by
www.sport.ro

Urzeala țepelor

Animalele de pradă nu zâmbesc. Un lup își poate arăta colții când se pregătește de atac, dar acel rânjet nu este niciodată semnul vreunei alianțe. Sau a unei prietenii la nivelul lumii sălbatice. Râsul isteric al lui Burleanu – atunci când a aflat că Liga lui Gino a eșuat în organizarea meciului Iași – Astra – e dintr’o lume bolnavă.

E clar că păcatele LPF sunt en-gros. Că actualul campionat dă multe rateuri pentru că Gino Iorgulescu și echipa lui n’au reușit să pună în practică restartul Ligii I nici în anul 3 după Dragomir. Dar bucuria eșecului Ligii pe care am văzut’o pe fața lui Burleanu e dureroasă.

În primul rând că e de prost-gust să te distrezi pe mormântul altuia, dar e caraghios și pentru că Burleanu însuși a trecut de curând prin asta. A uitat cum, cu doar câteva luni în urmă, alerga după stadioane prin țară. Bătea la ușă meciul naționalei și n’avea iarbă pe teren.

Burleanu se faultează singur când crede că lui i’ar prinde bine necazurile de la Ligă. Dacă el gândește că băieții de la fotbal au să’l admire cu ceva arată cât înțelege el din management. Oricât de pompos ar simula predarea lui la ASE.

Sărbătorirea, chiar și neoficial, a înfrângerilor din fotbalul românesc de către un președinte de Federație mai doboară un mit. Cum că oamenii din vârful FRF și LPF chiar s’ar forța să creeze binele pentru care au fost votați.

Dar își permit. Nu pot cădea prea ușor de pe tronurile lor. Au avantajul că în fotbal lumea nu iese în stradă să protesteze când lucrurile o iau razna. Deocamdată.

 

februarie 10, 2017 by