www.sport.ro

Unirea cu Steaua

„Ce nu te omoară, te face mai puternic” – steliștii s’au purtat în derby-ul cu Dinamo ca și cum cuvintele de mai sus ale lui Nietzsche au fost scrise pentru ei. Condamnată la dispariție de Armată, de tribunale, de o mare masă de suporteri, Steaua a avut exact restartul de care a avut nevoie. Derby cu Dinamo și victorie!

Da derby! În afară de Lăcătuș, Talpan și alți oameni cu interese ale lor, toată lumea a văzut acest meci ca pe un derby istoric al României. Absolut toți dinamoviștii au declarat după meci că urâțenia de nume FCSB nu există decât pentru hârtii pe care nu le bagă nimeni în seamă. Și că legile nescrise sunt mereu mai presus decât cele scrise.

Ca în timpul unui război, steliștii s’au uitat unii la alții ca să vadă câți mai sunt. Erau destul de puțini și pe teren. Reghecampf făcea constant recensământul în lotul Stelei încercând să inventeze un nou fundaș, de la începutul meciului până la final. Jucătorii nu l’au dezamăgut. Au arătat că sunt în primul rând fotbaliști și că pot juca oriunde în aceste vremuri – după mine – cele mai grele din istoria clubului.

Poate nu întâmplător, Nedelcearu a spus după meci că Steaua și’a dorit mai mult victoria decât Dinamo. O vorbă pe care el și’a dorit’o rafinată, poate dublu rafinată, dar o vorbă prin care el nu face decât să se autodenunțe pentru o vinovată lipsă de chef.

Steliștii au arătat, nu doar că sunt uniți, au arătat, în sfârșit, și răutate. Acea răutate venită din instinctul de supraviețuire. Reghecampf și jucătorii au renunțat la toate alibiurile, scuzele și pretextele văzute în prima parte a sezonului. Și în felul au dat de înțeles că în felul ăsta nimeni nu le poate sta în cale.

Când golul victoriei îl dă pe finalul meciului un jucător abia introdus în teren e și victoria antrenorului. Reghecampf a primit o doză uriașă de încredere din partea tuturor grație acestei victorii, cu ajutorul căreia și’a mai spălat tabloul antrenorului de succes, acoperit de praf în ultimii ani.

Mai mare decât inspirația cu Boldrin, la Reghecampf mi se pare tactica inspirat aleasă cu mijlocașii Pintilii și Moke pe post de fundași centrali într’un meci cu una dintre cele mai ofensive echipe din Romania, Dinamo, care i’a dat 10 goluri Stelei în ultimele 3 meciuri – toate de dată recentă.

Momentele dificile pentru Steaua nu s’au terminat, dar victoria cu Dinamo după serie de derby-uri groaznice conduc către o singură concluzie: Steaua e principala favorită la titlu. Cu șanse mai mari și decât FCSB.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply viorel aprilie 3, 2017 at 12:38 pm

    Bravo!!! Foarte bun (ca de oibicei!) articolul. Aberatia produsa de MApN si Justitia romana stramba nu poate sa dureze. Armata romana nu mai este parte a celei sovietice, care poate intra cu bocancii si baionetele si impune decizii oriunde. In anul 2017, o tara membra UE si NATO nu poate accepta tentativa aberanta a armatei care doreste nationalizarea si remilitarizarea unei echipe profesioniste de fotbal. Cer bani de la bugetul statului in detrimentul educatiei si sanatatii si ii baga in fótbal! La loc comanda si inapoi in cazarmi nostalgici ai gloarioasei armate rosii! Jos mainile de pe fotbal si in general de pe sport! Forza Steaua!

    • Reply Bogdan Hofbauer aprilie 3, 2017 at 12:44 pm

      Multumesc!
      Oamenii de varf ai Armatei sunt mari afaceristi.
      Armata a facut afaceri si cu Becali. S’a lasat cu dosare penale, asa a intrat Gigi la puscarie.
      Nu le arde lor de fotbal. Sunt conturi de reglat. Dar o fac intr’un mod ca iti vine sa razi si sa plangi in acelasi timp.

  • Reply Nicu aprilie 3, 2017 at 2:02 pm

    Superb articolul! „Realist- așa cum se întâmplă lucrurile!”

    • Reply Bogdan Hofbauer aprilie 3, 2017 at 2:07 pm

      Multumesc.
      Nu avem voie sa inchidem ochii!
      De fapt, avem, dar suportam consecintele.

  • Reply coco aprilie 3, 2017 at 3:18 pm

    Asa cum am mai spus, Lacatus (un puradel talentat din Brasov) si Talpan (un LINGAU de Bucuresti) si ALTI LINGAI si FRUSTRATI ai generatiei de mult apuse fac mult rau STELEI.

  • Reply viorel aprilie 4, 2017 at 3:59 pm

    Inca un comentariu, mai hazliu despre eroismul nepretuit al MApN:

    Comunicat pentru tara de pe frontul de …pluș deschis eroic de NApN si CSA:
    Informam cetatenii tari ca MApN foloseste cu maxima eficienta suma de 2% din PIB-ul tarii pentru a continua lupta impotriva valorilor nationale, un prim obiectiv in acest sens, distrugerea brandului Steaua, fiind foarte aproape de indeplinit!
    Brigada noastra motorizata, formata din tancurile de plastelina conduse de bravul caporal Taliban-Talpan, general in devenire si pe viitor simplu TT (de la pistolul glorioasei armate prietene sovietice), a beneficiat de sprijinul artileriei grele, a Justitiei aservite si strambe si se indreapta triunfal spre cucerirea ultimelor redute interne (LPF si FRF) si externe (UEFA).
    In pofida promisiunilor din interior, ca portile FRF si LPF vor fi deschise pentru o noua nationalizare si militarizare a fotbalului romanesc, brigada eroului TT a fost oprita de o rezistenta neasteptata. Dar promitem ca vom incerca sa cerem din nou sprijinul artileriei prietene (a se citi justitia romana), inainte ca populatia sa realizeze ce i se pregateste si sa reactioneze impotriva maretelor noastre idealuri de a instaura armata la conducerea sportului, pentru inceput, dupa mai vedem, daca tara ne merita sa o conducem!!
    Informam de asemenea ca aliatii, care s-au catarat pe tancuri in marsul ofensivei, precum Lacatus, Piturca, T Stoica, Bumbescu, Barbulescu, Balint si altii, pot fi siguri ca vor primii beneficiile promise, idiferent de rezultatul luptei noastre epice: uniforme noi cu caschete moderne, solde in euro, cartele la popota si locuinte (corturi) de serviciu. Invitam si alti posibili doritori de astfel de stimulente sa se alature glorioasei ofensive a MApN, condusa magistral de eroul TT, care se bucura de sprijinul neconditionat al prea multilor generali ai armatei romane, precum si a intregului MApN, indiferent de ministrul aflat la conducere.
    Promitem ca daca nu vom reusi sa darâmam redutele FRF, LPF si UEFA si sa renationalizam o echipa profesionista de fotbal, dand o lovitura dura proprietatii private si capitalismului salbatic, ne vom retrage in munti, impreuna cu aliatii nostrii si vom continua lupta de gherila impotriva valorilor romanesti.
    Servim masa la popota! Este deviza noastra actuala in locul depasitei Servim Patria!

    • Reply Bogdan Hofbauer aprilie 4, 2017 at 10:35 pm

      Va ficonvocat la nationala, pardon, Internationala NATO!

    Leave a Reply