www.sport.ro

Microfonul se îmbibă de talent

Steaua – Craiova nu a fost doar un derby pentru titlu, ci si un derby intre antrenori si jucatorii din propria echipa. Teoretic, cei mai buni jucatori ai celor doua echipe, practic doi fotbalisti constanti precum fluxul si refluxul, Budescu si Baluta, s-au trezit vorbind – sarind cu gura de fapt – catre antrenorii lor.

Fara sa-i dea fotbalul afara din casa in acest an, Budescu si Baluta, s-au minunat ca au jucat prea putin si s-au strambat in fata lui Dica si Mangia. Culmea, cei doi antrenori chiar de asta nu s-au bazat pe Budescu si Baluta, pentru ca fotbalistii in cauza joaca prea putin. Prea putin fotbal. Calitativ, nu cantitativ, cum judeca Budescu si Baluta.

Budescu isi incepe discursul lipsit de respect spunand ca el nu s-a simtit respectat de „ei”. Nu il numeste nici pe Dica, nici pe Becali, nici antrenorii, nici conducerea, ci un misterios „ei” de parca o invazie a extraterestrilor a decis.

Budescu „s-a simtit folosit” de Steaua. Vai, ce pacat pentru el, care credea ca FCSB se cheama FCSuntBudescu. Dincolo, Baluta s-a plictisit pe bancuta, dar nu si-a pus problema cat s-a plictisit Mangia sa astepte un gol de la el.

Dar si daca ar fi avut dreptate si s-ar fi simtit nedreptatiti, Budescu si Baluta erau ultimii oameni care sa se lege de tactica antrenorului, ei fiind prin excelenta fotbalisti care fac diferenta prin talent, nu printr-o disciplina de armata. Dar asa e cand confunzi mingea cu microfonul si microfonul se imbiba de talent.

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply cornelg aprilie 10, 2018 at 3:23 pm

    Bravo,dle!Am gasit si eu un comentator al fenomenului care judeca obiectiv si interesant-dupa parerea mea,fenomenul abordat.Efectiv m-am saturat de atatea fite din partea unor fotbalisti care inca nu au realizat nimic-vorbesc de titluri de campioni,de reusite majore in competitiile internationale,de realizari la” Nationala”,etc.Nu,nu mi se pare corect ca daca ai luat 1-unul doar-titlu esti un fotbalist implinit.Genul de fotbalist cultivat la noi este cel care a avut una-doua sclipiri si au fost retinute,pe bezna asta,ca fiind fulgere adevarate.Acesti caratori,generalizand,de balon au niste salarii colosale dar ei sunt nemultumiti,sunt cu gandul la milioanele lui Messi si Ronaldo,nu se mai raporteaza nimeni la ceea ce este pe plan intern,toti au modelele luate de aiurea.Nimeni de la noi nu se gandeste ca acele modele,platite-este adevarat,regeste isi fac meseria meci de meci si isi armeaza talentul nativ-indispensabil,cu munca de ocnas.

    • Reply Bogdan Hofbauer aprilie 10, 2018 at 4:50 pm

      Mangia a spus tot: „Sa vorbească mai puțin și să joace mai mult!”

  • Reply fanSimona aprilie 10, 2018 at 4:39 pm

    Ca de absurda, infantila si de lipsita de profesionalism declaratia lui Budi dupa acea prima repriza in care a fost aproape inexistent pe teren.Repeta obsedant ca se simte nedreptatit fara sa realizeze ca este intradevar „folosit” de jurnalistii care il intaratau sa provoace un scandal cu Gigi (ceeace s-a si intamplat!)
    Ce contrast intre declaratiile publice retinute si lucide (de multe ori autocritice) ale Simonei, care este una din sportivele de top mondial, si aceste „vedete” locale demne de tot rasul in in „maretia” orgoliilor lor afisate bombastic, dar care contrasteaza hilar cu micimea performantelor pe plan international. Mai grav si penibil este si faptul ca Budescu nu realiza ca prin protestul lui iresponsabil a lovit si in echipa.Oare el considera ca Texeira si Florin Tanase, care au intrat in repriza a doua, sunt niste sarmani jucatori de duzina fata de el de neinlocuitul… „Ronaldo” Budescu ?

    • Reply Bogdan Hofbauer aprilie 10, 2018 at 4:55 pm

      Budescu uita uneori ca joaca intr’un sport de echipa.

  • Reply fanSimona aprilie 10, 2018 at 5:08 pm

    P. S
    Apropos de Ronaldo .Si el a fost inlocuit cu Benzema in repriza a doua a meciului cu Atletico Madrid si nu am auzit sa fi facut din asta o criza de orgoliu. Rezulta de aici ca orgoliul lui Costica Budescu este mult mai mare (mai degraba „gonflat” !)decat cel al lui Cristiano Ronaldo !

    • Reply Bogdan Hofbauer aprilie 10, 2018 at 7:59 pm

      A mai avut și Ronaldo anumite gesturi de nemulțumire, dar parcă și ceea ce oferă el e altceva.

    Leave a Reply